24 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateBirocraţia din sistemul sanitar obligă bolnavii să plătească

Birocraţia din sistemul sanitar obligă bolnavii să plătească

Bolnavii care solicită efectuarea unor analize de laborator sint obligaţi, de cele mai multe ori, să suporte contravaloarea acestora, chiar dacă au trimitere de la medicul de familie. Dacă suferi de o infecţie urinară, de exemplu, Casa de Asigurări nu plăteşte tot examenul urologic de laborator, ci doar antibiograma. Aviz medicilor de familie care nu studiază Monitorul Oficial.

Casa de Asigurări de Sănătate Dolj i-a imputat Policlinicii „Christiana“ din Craiova, in urma mai multor controale efectuate in ultimii doi ani, contravaloarea unor analize de urină – antibiograme – pe care policlinica le-ar fi făcut gratuit asiguraţilor, fără a avea acoperire. Salariaţii policlinicii au lucrat pe baza recomandărilor făcute de medicii de familie, dar s-a considerat că termenii folosiţi in biletele de trimitere nu erau cei agreaţi de CAS.

„Pe biletul de trimitere, medicul de familie consemna simplu – urocultură. Ori aceasta, după părerea noastră, implică toate analizele care ţin de această urocultură, inclusiv antibiograma. Cind au venit in control, reprezentanţii CAS au spus că medicul de familie ar fi trebuit să solicite special şi să consemneze in bilet antibiograma, motiv pentru care ni s-au imputat toate aceste antibiograme efectuate pină la urmă unor bolnavi cu infecţii urinare“, a declarat Paula Săbăilă, directoarea Policlinicii „Christiana“.

Pacientul ii poartă pică medicului de familie

Salariaţii Policlinicii „Christiana“ au invăţat lecţia. Dar cum un diagnostic de infecţie urinară nu poate fi pus fără completarea antibiogramei, bolnavii au fost puşi să plătească. Ce mai contează 100.000 de lei, pentru un amărit care e dispus să-şi vindă şi haina de pe el cind e vorba de sănătate?

„Unii dintre bolnavi, in special pensionarii, nu au cu ce să plătească şi atunci ii trimitem inapoi la medicul de familie ca să le completeze biletul de trimitere“, a mai spus Paula Săbăilă.

Şi atunci s-ar putea spune că, pe bună dreptate, pacientul ii poartă pică medicului de familie care, după părerea sa, ar fi trebuit să consemneze toate cele necesare in bilet.

La rindul lor, medicii de familie susţin că nu ştiau pur şi simplu că trebuie făcută această menţiune in biletul de trimitere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS