Maiag ii zice acum satului care, odinioara, purta denumirea putin controversata de Valea Boului. Trebuie spus ca tocmai numele in cauza ne-a trezit curiozitatea si ne-a facut, in cele din urma, sa luam drumul asezarii amintite, ca sa stam la taifas cu localnicii. Ne interesa, mai mult decit toate, sa aflam, daca se putea, ce s-a intimplat cu vlastarele nobililor care traiau intr-o vreme aici, caci de la Primaria din Cruset ni se spusese ca satucul isi trage numele tocmai de la vechea familie a boierilor Bouleanu.
Nu am dat insa cu ochii de urma nici unui conac boieresc. Mai mult, greu ne-a fost pina am reusit sa descoperim in Valea Boului macar o singura fiinta cu care sa putem sta de vorba. Am mers si am tot mers de-a lungul ulitei ce strabate Maiagul, convingindu-ne, minut de minut, ca am intrat de fapt intr-o asezare-fantoma, care, probabil, a fost cu mult timp in urma locuita.
Se spune ca la tara e minunat pentru ca este pace si liniste, insa tacerea din Valea Boului era de-a dreptul apasatoare si ti-ai fi dorit sa auzi macar vreun plod zbierind din toti rarunchii la maica-sa, ca sa nu ai impresia ca nu a mai ramas om viu pe lume.
Pe drum, tipenie, nici macar boii generos amintiti in numele satului, doar citeva cirduri de giste isi faceau de lucru prin mizeriile din mijlocul ulitei, dar asta, nenorocire, te facea sa te simti si mai singur. Prin curtile caselor, nimeni, circiumile, inchise toate, magazinele, la fel, incit te-ntrebai daca nu cumva pamintul i-o fi-nghitit pe toti satenii, de la copii si pina la batrini.
Da, tata, cu paru’-n mine!
Primii oameni pe care i-am zarit in sfirsit intr-o batatura erau prea ocupati ca sa ne bage-n seama. Doi flacai isi luasera constiincios tatal la pumni, iar cel din urma nu statea nici el cu miinile-n sin si riposta orbeste cu cite-o palma care gasea in cele din urma vreun obraz pe care sa se intipareasca.
Dupa ce ne-au observat, ne-au aruncat niste priviri graitoare, care pareau sa spuna gales „ia, veniti, numai, incoa’, indrazniti, sa va muiem si voua oasele“, dupa care s-au facut iute nevazuti, intrind in casa. Nu inainte ca fiul cel mic sa arate spre taica-sau si sa faca in acelasi timp un gest sugestiv, cum ca „al batrin a luat-o zdravan pe ulei, e dus“.
De fapt, aveam in curind sa aflam ca bautura este ocupatia de baza cit e satul de lung si lat, indeletnicire probabil straveche, care e pusa la loc de cinste o data ce toamna isi spune cuvintul si pe la cimp nu mai e nimic de facut. Prima femeie pe care am intilnit-o pe ulita din Valea Boului mergea clatinindu-se vijelios, alternind atit de natural partea din stinga a drumului cu cea din dreapta; era, cum s-ar spune, rupta de beata, tun, dupa cum ea insasi o recunoscu. Asa ca, daca este adevarata vorba aceea cu „bautura e ca literatura“, atunci putem adauga si noi ca la Maiag se citeste pe rupte.
„Te-ai inecat ca boul“
Ca de baut se bea din mosi-stramosi, ne-o confirma o alta sateanca, pe numele sau Ardeleanca Maria, careia pe buna dreptate i se spune asa, pentru ca de loc e tocmai din Harghita.
Venita dupa sot pina in acest strafund de lume, femeia nu parea sa-i aiba prea mult la inima pe consatenii sai.
„Sint numai oameni haini pe-aici, zau asa. Toata ziua nu fac decit sa bea, dupa care se-apuca sa se vorbeasca de rau, ajung la certuri si apoi nici nu stii cind incep sa se tirasca pe la judecata, de nu-i mai opreste nimeni. Eu imi vad de treaba mea. Daca cineva imi vorbeste urit, ma prefac ca nu-l aud, nu-mi place sa am suparare cu vecinii“, a clatinat din cap batrina.
Femeia stia, se pare, si cum a ajuns satul sa poarte numele de Valea Boului. „Pe vremuri, se facea multa bautura prin locurile astea si oamenii-s lacomi, beau pina nu mai puteau si se-necau cu bautura. Si-asa se spune, ca te-ai inecat ca boul.“
Chiar daca suna bine si spunea destule despre oamenii care traiesc aici, explicatia Mariei nu era neaparat singura.
O varianta, poate mai probabila, ne-a impartasit-o o alta femeie, atunci cind, satui de-atita pustiu si praf, ne pregateam sa lasam satul in linistea lui.
„A, nu stiti de ce-i zice asa? Pai, drumurile de la noi sint foarte proaste si, cind ploua, se face un noroi cleios, de ramii intepenit in el. Si-asa se spune, ca atunci cind vin de la cimp, oamenii trebuie sa lege sase boi la car, ca sa poata sa razbeasca.“
