22.8 C
Craiova
sâmbătă, 15 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljUn craiovean băut a lovit patru autoturisme parcate

Un craiovean băut a lovit patru autoturisme parcate

Un craiovean de 64 de ani, aflat sub influența alcoolului, a lovit aseară, patru autoturisme parcate.

Polițiști din cadrul Secției 5 Craiova au fost sesizați despre evenimentul rutier petrecut pe strada Elena Farago. A fost identificat șoferul autoturismului, un bărbat de 64 de ani, din municipiul Craiova. Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1.10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Depistat la volan sub influența alcoolului

Tot ieri, polițiști din cadrul Secției nr.7 Rurală Plenița au depistat un bărbat de 32 de ani, din comuna Galicea Mare, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 561D.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Citește și: Femeie urmărită internațional în Italia, prinsă de polițiștii doljeni

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS