25.3 C
Craiova
marți, 18 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocal(VIDEO) Un şofer RAT refuză să ajute o tânără cu dizabilităţi să urce în autobuz

(VIDEO) Un şofer RAT refuză să ajute o tânără cu dizabilităţi să urce în autobuz

Un şofer al Regiei Autonome de Transport Craiova a refuzat să lase rampa înclinată (escamotabilă) de la autobuz pentru accesul unei persoane cu handicap. Mai mult, acesta nu s-a lăsat înduplecat de rugăminţile acesteia, i-a închis uşa în nas şi a plecta din staţie.

Facebook: Iordan Renata

Acesta nu s-a mobilizat nici când a văzut că este filmat. Filmuleţul a apărut pe reţelele de socializare şi arată cum o tânără în scaun cu rotile îl roagă pe şoferul unui autobuz să lase rampa ca să aibă acces în autobuz. „Vă rog să coborâţi şi să lăsaţi rampa. Este obligaţia dumneavoastră”, spune tânăra. Şoferul îngână ceva în grabă, închide uşile şi pleacă.

Reprezentanţii RAT Craiova spun că au fost anunţaţi de acest incident şi vor lua măsuri disciplinare împotriva acestui şofer. „Acest şofer va fi cercetat disciplinar. Autobuzul avea platformă”, a spus Marcel Tănăsescu.

Tînără cu dizabilităţi umilită

Tânăra este una din persoanele cu dizabilităţi care s-a implicat în organizarea evenimentului Atipic Beauty Craiova 2024, cel mai emoţionant proiect fashion din România care va deschide Zilele Municipiului Craiova, pe 31 mai în Piaţa Mihai Viteazul.

„S-a întâmplat într-o staţie din Craioviţa Nouă. Şoferul nici nu s-a ridicat de pe scaun. M-a sfidat, a arătat un dezinteres total. Am vorbit şi cu directorul de la RAT şi mi-a spus că se vor lua măsuri cu acest şofer pentru comportamentul pe care l-a avut. Anul trecut am mai avut un astfel de incident. Sunt , însă, şoferi care sunt profesionişti. Azi, după acest incident am întâlnit doi şoferi RAT care s-au comportat impecabil. Au oprit lângă bordură, au coborât, au scos rampa, s-au asigurat că sunt în locul special şi m-au întrebat unde cobor”, spune tânăra.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS