24 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitate„Parte de carte“ - campania care a facut mai frumoasa prima zi de scoala

„Parte de carte“ – campania care a facut mai frumoasa prima zi de scoala

La incheierea campaniei „Si tu ai fost copil!“, desfasurata cu ocazia zilei de 1 Iunie, cind 250 de copii din Mehedinti, ale caror familii au posibilitati reduse de trai, au beneficiat de un sprijin material din partea unor institutii publice si firme private, Radio Sud Severin si Gazeta de Sud au promis ca astfel de campanii vor continua. Si pentru ca prima zi de scoala nu trebuia sa treaca neobservata, peste 400 de elevi din clasele I-IV, de la scolile 2, 4, 5, 14, 15 din Drobeta Turnu Severin au primit luni cadouri constind in rechizite, manuale, ghiozdane, dulciuri si multe altele. Au fost alaturi de Radio Sud Severin, in campania „Parte de carte“, firma European Drinks Mehedinti, Comandamentul Judetean de Jandarmi Mehedinti, Consiliul Judetean si Directia Judeteana pentru Protectia Copilului Mehedinti.

La Scoala nr. 5, din cartierul severinean Schela Cladovei, 128 de elevi asteptau cu nerabdare, luni dimineata, sa-si primeasca darurile din campania „Parte de carte“. Discursul de inceput de an al directoarei a fost intrerupt la vederea camionului European Drinks, astfel ca prima ora din viata de scolar a elevilor de acolo s-a transformat in sarbatoare. Ei au promis ca nu vor lua decit note de 9 si 10, pentru ca darurile sa ajunga la scoala lor si anul viitor.

„Ne bucuram pentru aceste cadouri, mai ales ca, de obicei, actiunile se fac la scolile din centrul municipiului. Aici invata elevi mai saraci, ale caror familii traiesc mai mult din ajutorul social, astfel ca un sprijin este binevenit. Va asteptam de fiecare data cu bucurie, pentru ca acesti copii au nevoie de ajutor“, a spus Pit Rada Marica, directoarea Scolii nr. 5 din Schela Cladovei. Alti 256 de elevi, de la scolile 5 si 15 din municipiul Drobeta Turnu Severin, au primit luni dimineata cadouri, in campania „Parte de carte“.

„Fiecare a avut o prima zi de scoala…“

Reprezentantii Directiei Judetene pentru Protectia Copilului Mehedinti au facut mai fericiti o parte dintre elevii Scolii generale nr. 4 din Drobeta Turnu Severin, care au primit ghiozdane nou-noute si rechizite.

„Fiind o institutie, care are chiar rol de protectie a copilului, ne implicam cu multa placere in orice actiune care are drept scop o viata mai buna pentru ei. Sintem bucurosi, ori de cite ori putem ajuta un copil, asa cum a fost si astazi“, a spus Doina Adriana, directoare generala adjuncta a Directiei pentru Protectia Copilului Mehedinti. Toti cei care au beneficiat de cadourile campaniei „Parte de carte“ au fost fie premianti, fie cu familii care nu au posibilitati, fie aflati pentru prima oara intr-o sala de clasa. Reprezentantii Comandamentului Judetean de Jandarmi Mehedinti nu puteau sa lipseasca de linga cei pentru care vor asigura ordinea publica, astfel ca o parte din elevii scolii generale nr. 14 din Drobeta Turnu Severin au primit rechizite.

„Sintem alaturi de acesti copii atit in ceea ce priveste asigurarea securitatii lor, cit si acum, la inceput de an scolar. Ne bucuram alaturi de ei si de parintii lor. Fiecare a avut o prima zi de scoala, de care isi aduce aminte cu placere“, a spus capitan Zaharia Crinel, de la Comandamentul Judetean de Jandarmi Mehedinti. Campania „Parte de carte“ a dorit sa marcheze prima zi de scoala, un eveniment pe care putini il pot uita in viata. Peste 400 de elevi din Drobeta Turnu Severin s-au intors acasa cu un ghiozdan nou-nout, cu rechizite, manuale sau dulciuri. Toamna este abia la inceput, astfel ca la Radio Sud Severin, campaniile continua…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS