13.9 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateNea Florea isi masoara timpul in bete de chibrit

Nea Florea isi masoara timpul in bete de chibrit

In Caminul de batrini din Craiova, Florea Gheorghe este deja vedeta. Minunatiile care ies din miinile barbatului – casute, mori de vint, veioze, fintini – toate facute din lemn si bete de chibrit, au uimit nu numai personalul caminului si pe colegii lui, ci o tara intreaga. Pentru ca nea Florea a aparut si la televizor. Cu migala si rabdare, in bucataria unde si-a improvizat un mic atelier, Florea Gheorghe isi dedica o mare parte a timpului indeletnicirii care i-a adus faima si i-a daruit multe satisfactii. Asa ca acum barbatul se poate lauda ca a construit 326 de casute, pentru care a folosit peste un milion de bete de chibrit.

Florea Gheorghe construia acum 40 de ani prima casuta din bete de chibrit, fara a banui ca pasiunea lui va dura o viata. Barbatul are acum 65 de ani si colectia sa continua sa creasca. In caminul de batrini, unde a ajuns dupa ce si-a pierdut apartamentul in urma unui partaj, timpul s-ar scurge foarte greu pentru Florea daca nu ar fi casutele lui, morile de vint, lampadarele, veiozele si fintinile care fac minutele sa treaca mai repede si il ajuta sa alunge singuratatea. Pe masura ce camarutele miniaturale iau nastere, barbatul isi deapana in tacere amintirile, care devin singurele locatare ale caselor mestesugite cu maiestrie: copilaria petrecuta intr-un orfelinat, apoi intr-o familie straina, anii in care a lucrat ca montator de locomotiva si timpul care a trecut de cind se afla in caminul de batrini, unde singura fiica nu vine sa il viziteze decit foarte rar. Nea Florea isi masoara timpul in bete de chibrit. O casuta inseamna cam o luna de munca. Intr-o luna de munca se consuma cam 2.500 de bete… „Nu folosesc orice fel de bete. Trebuie sa fie de import, din Turcia. Dintr-o cutie abia daca aleg sapte-opt, zece bete cel mult. Ca doar nu pot sa le pun strimbe!“, incepe batrinul sa isi dezvaluie secretele mestesugului. Intii betele sint taiate dupa dimensiuni, apoi nivelate cu un smirghel fin. „Folosesc si pietris pentru tencuiala, il iau de la Jiu, il sortez in diferite site si pun pietricele una cite una, fiecare cu mare atentie“. Barbatul nu are modele dupa care lucreaza, nici schite pe care le face inainte; „fac totul din cap“.

Nea Florea ar vrea sa ii invete si pe altii secretele mestesugului sau

Florea Gheorghe isi imparte „perioadele de creatie“ in doua: „inainte“, cind locuia in apartamentul lui si „dupa“, cind a fost nevoit sa se mute in caminul de batrini. „Stau la camin din 1996. De atunci am facut numai 26 de casute. Inainte am avut aproape 300, pe care le-am vindut. Pe vremea lui Ceausescu le duceam in consignatii sau mergeam cu ele in tirguri. Pe una am luat chiar 4.000 de lei! Cistigam ceva bani, daca aveam in casa covor de 13.000 de lei pe vremea aia…“. Batrinul spune ca ar mai vinde si acum cel putin jumatate din colectia cu care si-a impodobit camera din camin, dar numai daca ar gasi un cumparator serios: „As da cam 15 bucati, toate o data, la cineva care se ocupa cu exportul, sa le dea la straini ca obiecte de artizanat“. Banii i-ar prinde bine lui nea’ Florea, care dupa 32 de ani de munca are o pensie de 1.370.000 de lei. Dar cel mai mare vis al barbatului este sa predea lucru manual in scoli: „Le-as impartasi copiilor toate lucrurile pe care eu a trebuit sa le invat singur“. Deocamdata, Florea Gheorghe continua sa se dedice pasiunii sale, incercind sa nascoceasca lucruri noi. …Cel putin atita timp cit isi va mai permite sa cumpere materialele necesare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS