Pentru necunoscători, sistemele audio se rezumă, de cele mai multe ori, la două – maximum cinci – boxe şi zeci de fire care nu fac altceva decât să te incomodeze. Pentru pasionaţi însă, acestea sunt artă şi profesie, astfel că pot deveni cu uşurinţă afacere.
VH electronic este o firmă care şi-a început activitatea în 1996, oferind servicii de consultanţă şi echipamente profesionale de sunet şi lumini. „Afacerea a pornit de la o pasiune mai veche pentru sunet de calitate superioară“, a declarat Cristian Dascălu, directorul general al VH electronic. Acesta a explicat că acum 11 ani, preocuparea sa nu era chiar o afacere pentru că la momentul respectiv piaţa din România nu putea susţine financiar cumpărarea echipamentelor performante. Astfel, a fost nevoie să se adapteze pieţei. „La început am fabricat boxe şi jocuri de lumini pentru a minimiza costurile echipamentelor profesionale şi implicit pentru a ne adapta bugetelor clienţilor“, a afirmat Dascălu.
Cifră de afaceri de un milion de euro
De la firma mică, din 1996, cu doi angajaţi (partenerii de afacere), VH electronic a ajuns însă la 14 angajaţi şi 20 de colaboratori şi oferă în prezent soluţii complete (de la consultanţă, la distribuirea aparaturii şi furnizarea de servicii de service). În plus, are colaborări cu două zone rezidenţiale mari din Bucureşti, planuri de viitor care cuprind deschiderea unui showroom în Bucureşti şi o cifră de afaceri de aproximativ un milion de euro anul trecut. „Anul acesta credem că se va dubla – domeniul cunoaşte o pantă de creştere foarte frumoasă“, a spus directorul general al firmei.
În plus, în cei 11 ani de activitate, firma a devenit reprezentant şi unic importator pe România al unor branduri de renume din domeniu – L’acoustics, Tannoy, Powersoft, Danish Interpretation Systems, IC Audio, KME, Montarbo sau JBSystems. „Activitatea firmei cuprinde tot ceea ce înseamnă sunet – fie că e în sală de conferinţe, teatru, piscină, hotel sau discotecă. Un alt domeniu conex este iluminatul – de la cel stradal, la cel arhitectural“, a adăugat Cristian Dascălu. Astfel, după un deceniu, logo-ul companiei – „acum poţi să auzi şi să vezi diferenţa“ – i se poate aplica şi ei însăşi.
Pasiunea deschide drumul către succes
Pentru a se impune însă pe piaţă, a ajunge la acest nivel şi a avea un portofoliu „sănătos“ de clienţi, a fost nevoie de multă muncă, seriozitate şi multe sacrificii. „N-am făcut însă niciodată rabat de la calitate, astfel că de-a lungul timpului am avut şi mulţi clienţi ce au fost refuzaţi din pricina faptului că solicitau soluţii sub-bugetate“, a spus Cristian Dascălu. Reţeta succesului în acest domeniu cuprinde însă un ingredient mult mai puternic – pasiunea. „Nu e o activitate pur comercială. Ca să reuşeşti îţi trebuie un pic de pasiune direcţionată spre sunet şi lumini“, a mai spus Dascălu.
Drumul către succes în acest domeniu nu este însă întotdeuna lin, cel mai greu lucru în această afacere fiind acela de a fi şi consultant, şi furnizor, şi să reuşeşti să câştigi în acelaşi timp încrederea clienţilor. „Cel mai greu este să convingi un client despre necesităţile pe care le identifici la el. Restul mi se pare uşor“, a explicat directorul general al firmei.
Investiţia iniţială- 10.000 de euro
Faţă de acum 11 ani însă, piaţa s-a mai schimbat – preţurile la echipamentele profesionale de calitate au scăzut destul de mult, iar pretenţiile clienţilor au crescut, ca şi educaţia lor în domeniu, de altfel. „Ne întâlnim cu sub-bugetări, dar găsim înţelegere“, spus Cristian Dascălu. Astfel, potrivit specialiştilor, o persoană cu pasiune pentru acest domeniu are toate şansele să reuşească. „Pentru cei ce se lansează acum într-o astfel de afacere va fi dificil să mai poată reprezenta direct un brand internaţional pentru că acestea sunt deja reprezentate în România“, a afirmat Dascălu. Drept urmare, afacerea constă în a se lipi de un importator mare şi să devină reprezentantul acestuia, avantajul fiind că poate primi suport tehnic de la acesta. În acest caz, investiţia iniţială nu e însă foarte mare – până-n 10.000 de euro. Totuşi, valoarea investiţiei poate fi şi zero (dacă vor să înceapă ca agent de vânzări, nu trebuie să investească nimic). „Ca să ajungă unde suntem noi este nevoie de câteva milioane bune şi răbdare pentru că e nevoie de multă experienţă şi de specialişti în domeniu, care se găsesc foarte greu. Dacă sunt prolifici, în timp îşi vor găsi însă un alt brand al căror reprezentat să fie“, a adăugat Dascălu.