36.8 C
Craiova
miercuri, 23 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjCJ a semnat un parteneriat cu filiala Gorj a ICR Oltenia

CJ a semnat un parteneriat cu filiala Gorj a ICR Oltenia

Institutul Cultural Român (ICR) Oltenia, filiala Gorj a inaugurat vineri, la Târgu Jiu, sediul din oraşul lui Brâncuşi. Festivitatea de inaugurare a avut loc în fosta clădire a Rectoratului Universităţii „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu, instituţie care a pus la dispoziţie şi spaţiul în care îşi va desfăşura activitatea filiala Institutului Cultural Român.
La eveniment au fost prezenţi: preşedintele ICR, Andrei Marga, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, preşedintele Senatului Universităţii „Constantin Brâncuşi“, Adrian Gorun, precum şi numeroşi oameni de cultură din judeţ şi din regiune. Director al filialei Gorj a Institutului Cultural Român Oltenia este Ion Cepoi, iar director adjunct Mirela Pârvulescu. De altfel, instituţia va avea numai doi angajaţi.

Prima filială din Oltenia

Preşedintele Institutului Cultural Român, Andrei Marga, a declarat că misiunea filialei este de a realiza parteneriate cu alte instituţii de cultură şi de a promova cultura locală la nivel internaţional. Un alt obiectiv al conducerii instituţiei este acela de a colecta fonduri pentru derularea de proiecte. „Nu stârnim certuri între nimeni. Am inaugurat filiala Gorj a ICR Oltenia la Târgu Jiu. Conducerea locală va trebui să propună programe şi să identifice la nivel local valori internaţionalizabile. Brâncuşi este o valoare, iar autorităţile locale ştiu ce au de făcut. Noi dorim să ne implicăm în realizarea unui complex «Brâncuşi» puternic, alături de autorităţile locale. Cel care vine în România să ştie că trebuie să ajungă şi la Târgu Jiu. Mai este nevoie şi de un Centru „Arghezi“ la Cărbuneşti. Mai avem în vedere programe de promovare a mănăstirilor şi bisericilor din lemn şi alte programe. Noi am oferit finanţarea pentru cele două posturi. Ele existau deja şi nu sunt noi“, a declarat Andrei Marga. La rândul său, Adrian Gorun a explicat de ce ICR a înfiinţat prima filială din Oltenia la Târgu Jiu, întrucât exista anterior un parteneriat între Universitatea „Constantin Brâncuşi“ şi Institutul Cultural Român, iar demersurile ulterioare nu au fost decât o formalitate.

Preşedintele CJ Gorj promite sprijin

În cuvântul pe care l-a adresat invitaţilor la eveniment, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a promis că instituţia pe care o conduce va susţine inclusiv financiar activitatea filialei ICR. De altfel, Ion Cepoi este unul dintre colaboratorii preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, în calitate de director al Centrului pentru Promovarea Culturii Tradiţionale, din subordinea CJ Gorj. Tot vineri, între Consiliul Judeţean Gorj şi Institutul Cultural Român a fost semnat un acord de colaborare. Acorduri similare au fost semnate între conducerea ICR şi Consiliul Judeţean Vâlcea şi Primăria Târgu Jiu: „Avem datoria de a promova valorile de la nivel local şi de a avea o colaborare bună şi permanentă cu instituţii de cultură din întreaga regiune. Din păcate, preşedinele Consiliului Judeţean Dolj nu a putut să ajungă la eveniment, fiind ocupat cu şedinţa de Consiliu Judeţean. S-a arătat surprins că ICR va deschide o filială la Târgu Jiu. Nu ştia despre acest lucru. Consiliul Judeţean Gorj şi autorităţile locale vor sprijini din toate punctele de vedere filiala Institutului Cultural Român“, a menţionat preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS