Cerul galben-auriu al Chinei

China nu se numără printre primele regiuni la care ne gândim când vorbim despre deşerturi, cu toate că 27 la sută din suprafaţa acestei ţări este acoperită de nisip, şi puţina suprafaţă de uscat ce hrăneşte numeroasa populaţie a Chinei. Aceasta nu este o problemă apărută de curând, ci a fost semnalată încă din secolul 4 î.Hr., când filosoful chinez Mencius a menţionat-o în lucrările sale. Acesta, dar şi mulţi alţii după el au dat vina pe despăduririle masive pentru această situaţie ce începe să devină din ce în ce mai gravă. Deoarece pădurile, bariere naturale împotriva vântului, sunt defrişate, furtunile produse în această zonă ridică şi mută încontinuu nisipul, „reuşind“ să-l aducă tocmai din deşertul Gobi. La sfârşitul anului 2000, dunele de nisip se aflau la 79 de kilometri de Beijing, însă experţii estimează că acestea se vor „apropia“ de capitala Chinei cu aproximativ trei kilometri pe an. Stratul de nisip ce este ridicat în mod frecvent de furtuni este atât de gros încât, de cele mai multe ori, în timpul unei astfel de vijelii, cerul nu mai este albastru, ci devine galben-auriu.
Oamenii de ştiinţă spun că acest fenomen de „deşertificare“ se produce din cauza defrişării pădurilor, a cultivării în exces a pământului, dar şi din cauza păşunatului. Reacţia iniţială a guvernului a fost de a obliga ţăranii să reducă numărul de animale pe care le cresc şi de a-i sprijini pe aceştia să planteze copaci în întreaga ţară.