28.3 C
Craiova
sâmbătă, 15 iunie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentŞofer rănit grav după ce a intrat cu maşina într-un zid de beton

Şofer rănit grav după ce a intrat cu maşina într-un zid de beton

Un şofer a fost rănit grav după ce a intrat cu maşina într-un zid de beton.

Polițiștii au fost solicitați marţi seară, în jurul orei 23.00, să intervină la un accident de circulație soldat cu rănirea conducătorului auto, produs la ieșire din localitatea Mesteacăn.

Din verificări a reieşit că un bărbat, de 57 de ani, domiciliat în București, care conducea un autoturism pe DN 1C, pe direcția de deplasare Dej – Baia Mare, într-o curbă spre stânga ar fi pierdut controlul autoturismului, a părăsit partea carosabilă prin dreapta și s-a oprit într-un cap de pod. Potrivit martorilor, acesta ar fi avut viteză. Bărbatul a rămas încarcerat şi a fost scos din autoturism de echipajul de pompieri.

În urma impactului, şoferul a suferit leziuni fizice și a fost transportat la SJU Baia Mare pentru îngrijiri medicale. El nu a putut fi testat cu aparatul etilotest. I-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a concentrației de alcool în sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările.

Citeşte şi: La Vama Galați-Giurgiulești a fost instalat primul scaner cu raze X

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS