10.6 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicatura de cunoastere

Picatura de cunoastere

Scooby-Doo, un patruped vegetarian


Câinii, indiferent de rasa, sunt cunoscuti ca având o pasiune comuna – rod aproape orice, de la pantofi la caietele de teme ale copiilor sau, in disperare de cauza, oase ascunse in gradina din spatele casei. Dar exista câini care prefera un hamburger vegetarian. In anii 1980, personajul comic Scooby-Doo a devenit, vrând-nevrând, primul patruped vegetarian.


Serialul de desene animate „Scooby-Doo“ a fost difuzat pentru prima oara in 1969. Desi ideea originala era centrata pe aventurile unui grup de „investigatori“ adolescenti, curând a devenit foarte clar ca starul serialului era, de fapt, câinele.


Acest fapt nu i-a deranjat pe creatorii povestii, ei decizând sa pastreze ponderea personajelor pentru urmatorii 31 de ani. Ulterior, a luat nastere o adevarata cursa pentru a stabili daca Scooby-Doo sau Bugs Bunny aveau sa ofere telespectatorilor cele mai longevive seriale de desene animate.


Povestea iepurasului a fost difuzata prima oara in 1962, cu sapte ani inainte de debutul lui Scooby-Doo. Dar, la un moment dat, vechile episoade au inceput sa se repete la nesfârsit, aceasta tendinta continuând si astazi. Nici Scooby-Doo nu a avut o performanta mai buna, pentru ca noile episoade au fost, practic, recreate pe baza vechilor idei. Este greu de stabilit câstigatorul acestei dispute.


Insa cele doua personaje aveau un punct comun – cel putin pentru o perioada: atât Bugs Bunny, cât si Scooby-Doo au fost vegetarieni. Desi o astfel de dieta nu este recomandata câinilor, vina i-a apartinut lui Casey Kasem, actorul care si-a impumutat vocea personajului Shaggy pentru mai mult de doua decenii. Kasem a devenit vegetarian in prima parte a anilor 1980, obligându-i pe producatori sa schimbe si bunatatile pentru care Scrappy si Shaggy se certau in produse complet vegetariene. Cu toate acestea, in versiunea pentru cinematograf a povestii originale, cerinta nu a fost acceptata de producatorii de la Warner Bros., vegetarianul Kasem renuntând la rol.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS