Cartea “Popa’S, printre mai marii lumii/ Ion Jianu în dialog cu Ştefan Popa-Popa’S” va fi lansată sâmbătă la Timişoara

Autori


La sfârşitul acestei săptămâni, timp de trei zile (vineri,sâmbătă şi duminică), la Timişoara, va avea loc ediţia a V-a a Salonului Internaţional de Caricatură de Presă şi Arte Vizuale Satirice.

Sâmbătă, cu participarea maestrului Gheorghe Zamfir, sunt programate lansări de cărţi, printre care şi cea a publicistului craiovean Ion Jianu: “Popa’S, printre mai marii lumii/ Ion Jianu în dialog cu Ştefan Popa-Popa’S”, volum apărut la Editura EIKON Bucureşti.

Cuvântul înainte este semnat de Dan Puric. Moderator: Cornel Ungureanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor-filiala Timişoara. Volumul cuprinde interviurile pe care Ştefan Popa-Popa’S le-a acordat,de-a lungul ultimilor ani, Gazetei de Sud, plus alte conversaţii. Această carte, ilustrată cu 50 de lucrări (caricaturi, portrete) ale lui Popa’S, va fi lansată şi Gaudeamus Bucureşti 2017.

Muzeul „Popa’S” şi Salonul Internaţional de Caricatură de Presă

La Salonul Internaţional de Caricatură de Presă şi Arte Vizuale Satirice au fost invitate personalităţi din România şi din străinătate, printre care: Dan Puric, Gheorghe Zamfir, Dorel Vişan, Horaţiu Mălăele, Ilie Năstase, Florin Piersic, Mihai Covaliu, Nicu Alifantis, Cornel Ungureanu, Tudor Banuş (Franţa), Giorgio Cegna (Italia), Antonio Calderon de Jusus (Spania), Doru Bosiok şi Jugoslav Vlahovici (Serbia).


În prima zi a manifestărilor, vineri, în prezenţa maestrului Ştefan Popa-Popa’S (alintat de presa americană drept “regele caricaturii”), va fi vernisată expoziţia “Muzeul Popa’S”şi deschiderea Salonul Internaţional de Caricatură de Presă şi Arte Vizuale Satirice, evenimente urmate de caricaturi “live” pentru toţi participanţii.

Ileana Vulpescu versus Popa’S: „Dumnezeu să ne ocrotească acest mare artist, o mîndrie a neamului”

Celebra scriitoare Ileana Vulpescu a transmis un mesaj artistului plastic omagiat la manifestarile de la Timişoara: „Stefan Popa-Popa’S… Caricaturist ? Da. În măsura în care împărţim arta pe genuri. Altminteri l-aş numi un geniu al portretului, un psiholog care atinge şi cea mai ascunsă cută a celui căruia-i face portretul: o viață: trecut, prezent, viitor. Din cîteva linii de creion.

Îi mulțumesc cu plecăciune pentru generoasa onoare de care ne-a învrednicit pe soțul meu și pe mine, făcîndu-ne un portret necaricatural, pentru o carte de interviuri.

Dumnezeu să ne ocrotească acest mare artist, o mîndrie a neamului”.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 16 decembrie 2017

Actualitate

» Curtea de ARGEŞ: Zeci de oameni, unii cu steagul regal la ei, aşteaptă în ploaie venirea trenului regal de la Bucureşti
» Patriarhul Daniel, la slujba înmormântării Regelui Mihai I, oficiată în Catedrala Patriarhală din Bucureşti: Timp de 45 de ani, cât a durat exilul său, Regele nu s-a mai putut ruga aici
» Braşov: Traficul pe DN 11, oprit din cauza unui accident rutier. Cel puțin trei persoane au murit
» Peste 900 de infracţiuni, constatate de poliţişti în ultimele 24 de ore
» Trafic feroviar blocat în judeţul Maramureş, după ce un tren a lovit o maşină
» Persoane date în urmărire, depistate de poliţişti
» Utilizarea anvelopelor de iarnă, obligatorie pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei
» Lactalis retrage în Franța încă cinci loturi de lapte praf care ar putea fi contaminate cu salmonella
» Oraşul regal Curtea de Argeş, pregătit pentru ultimul drum al Regelui Mihai
» Mehedinţi: Accident mortal în Butoiești
» Olt: Trei răniţi, într-un accident petrecut la ieşirea din Balş
» Gorj: Un şofer s-a răsturnat cu maşina în Câmpu Mare
» Vremea se răcește începând de mâine
» Craiova: Membrii Asociaţiei Veteranmont, sărbătoriţi la Muzeul Olteniei
» Gorj: Patru utilaje de deszăpezire intervin la Rânca 
» Gorj: Tânăr reținut pentru tentativă de viol
» Peste 80 de noi cazuri de rujeolă în ultima săptămână. Numărul total de cazuri se apropie de 10.200
» Regele Mihai I – înmormântat în această seară în Noua Catedrală din Curtea de Argeş

Local

» Regele Mihai I, omagiat la Colegiul ”Carol I”

Olt

» Flori și lumină pentru regele Mihai I, în centrul Slatinei, în locul tradițional de proteste

Sport

» Fotbal / Împinși de public, alb-albaștrii au câștigat derbiul cu CFR Cluj
» Fotbal / Cupa Campionilor Oltenia așteaptă primul fluier (video conferința)
» Volei (m): SCM-U Craiova a pierdut partida cu Tricolorul Ploieşti
» Fotbal / Vă vrem „lei“ cu „cefereii“
» Fotbal / Liga I, etapa a 22-a

Top