Știri de ultima orăSportFotbalFilipe Coelho promite ambiție în teren la meciul cu CFR: „Vom face totul pentru victorie!“

Filipe Coelho promite ambiție în teren la meciul cu CFR: „Vom face totul pentru victorie!“

Universitatea Craiova o va întâlni pe CFR Cluj, luni, 6 aprilie, pe Stadionul „Ion Oblemenco“, de la ora 20:30, în etapa a treia a play-off-ului Superligii.

În cadrul unei conferințe de presă, tehnicianul portughez al Universității, Filipe Coelhp, a pus accent pe importanța derby-ului cu CFR Cluj și pe concentrarea de care echipa va avea nevoie luni seară. Coelho a analizat adversarul și a punctat faptul că în aceste momente contează doar fiecare punct pus în joc, nu trecutul sau clasamentul.

„Întâlnim o echipă CFR pe care o cunoaștem. Este o echipă cu o calitate și organizare bună, așa că va fi, cu siguranță, un meci dificil. Știm că sunt o echipă bună, experimentată, pragmatică, care așteaptă greșeala adversarului. La fazele fixe pot crea probleme. Au anumite puncte care pot fi exploatate, asta e clar. Jucăm, totuși, acasă și sper ca suporterii să vină cu o energie bună, pentru că este momentul să fim, din nou, împreună. Putem spune că este următorul meci acesta și e cel mai important. Nu este un meci decisiv, dar sunt forte importante punctele. Abordarea noastră este să dăm totul, să ne respectăm adversarul, dar vom face totul pentru cele trei puncte. Nu va conta ce s-a întâmplat în trecut, va fi o poveste diferită.

Nu mă gândesc la alte chestii, mă focusez pe următorul meci. Nu-mi place să privesc clasamentul, nu el e cel mai important. Acum contează să câștigăm punctele, iar la final ne uităm pe clasament. Pot înțelege așteptările suporterilor, dar știm că toate meciurile sunt dificile. Jocurile în vremurile de azi nu sunt foarte ușoare și în acest moment contează punctele, victoria, nu scorul. Avem niște îndoieli vis a vis de lot, dar mai sunt trei zile și vom vedea ce se va întâmpla“, a mai spus Filipe Coelho.

Jucătorii la naționale, mândria lui Coelho

Filipe Coelho s-a arătat mulțumit de faptul că Universitatea a avut mulți jucători convocați la echipele naționale, spunând că acest lucru este ceva normal la un club de top: „Pentru mine ca antrenor e bine să văd că jucătorii sunt prezenți la echipele naționale. Am avut ocazia să lucrăm lucruri diferite în această perioadă. Iar dacă vrem să fim cea mai importantă echipă trebuie să ne adaptăm, pentru că toate echipele bune dau jucători la echipele naționale. Dacă mă gândesc doar la mine și la echipă, aș fi vrut să am toți jucătorii la dispoziție, dar prefer să meargă să își reprezinte echipele naționale“.

Bucuros că rămâne în Bănie

Universitatea Craiova a anunțat de curând prelungirea contractului lui Filipe Coelho, care va rămâne pe banca tehnică a echipei încă un an. Cu staff-ul tehnic rămas neschimbat, cu Bruno Romao și Markus Berger alături de el, portughezul a oferit și primele declarații.

„Sunt fericit. Sunt fericit că am semnat prelungirea contractului, pentru că îmi doresc să am un proces lung în cadrul clubului. Se pare că și clubul este foarte mulțumit de mine, dar înțelegerea dintre mine și club a fost dincolo de acea semnătură din contract“, a declarat Filipe Coelho.

Citește și: Mircea Lucescu, din nou la Terapie Intensivă: „Starea pacientului s-a înrăutățit!”


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS