20.6 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăSportGiulia Naicu a luat Cupa Mărţişorului

Giulia Naicu a luat Cupa Mărţişorului

Fiica fostului fotbalist Victor Naicu a fost cea mai bună la categoria de vârstă 16 ani, în cadrul turneului organizat în Bănie de TC Stănică

 

Giulia Naicu, una dintre cele două fiice ale fostului fotbalist al Universităţii Craiova, Victor Naicu, este pasionată de tenisul de câmp. Sportiva de 16 ani, care este legitimată la TC Triumf Craiova, are deja în palmares două titluri de campioană naţională şi unul de vicecampioană naţională, dar şi alte turnee câştigate.
Ultimul succes al Giuliei a fost la o competiţie desfăşurată, recent, chiar la Craiova, Cupa Mărţişorului. Competiţia, care a adunat la start 55 de sportivi (categoriile de vârstă 10-16 ani, masculin şi feminin), a fost organizată de clubul TC Stănică şi a fost găzduită de baza sportivă Pro Tenis, situată în vecinătatea stadionului „Extensiv“.
Giulia Naicu, favorită numărul 2, a înregistrat următoarele rezultate: 6-1 şi 6-0 cu Alexandra Sora, 6-1 şi 6-2 cu Andreea Cojocaru, apoi a învins-o, în trei seturi, pe principala favorită Oana Gavrilă (CS Kofe Craiova), scor 3-6, 7-5, 6-2.
„Sunt bucuroasă că am câştigat primul trofeu din 2013. Acum mă voi pregăti pentru turneele de 10.000 de dolari. Am mai participat şi anul trecut la un astfel de turneu în Serbia. Am trecut de calificări şi am ajuns în primul tur, câştigând peste 100 de euro. Muncesc mult pentru a face performanţă. Am şi câte două antrenamente pe zi“, a spus jucătoarea de la TC Triumf. Şi sora mai mică a Giuliei, Ana, a cochetat cu tenisul, dar a abandonat pe parcurs antrenamentele.
Pe lângă faptul că este pasionată de tenis, fata cea mare a lui Victor Naicu atrage multe priviri pe terenul de tenis şi nu numai, deoarece seamănă izbitor cu rusoaica Maria Şarapova. Frumoasa Giulia a participat şi la concursul de miss, la şcoală, şi a câştigat titlul râvnit de multe adolescente. Jucătoarea este elevă la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu“.

Premiaţi cu cupe, diplome şi puncte
în clasament

Revenind la Cupa Mărţişorului, Oana Stănică, directorul turneului, a spus că organizarea a fost bună, iar arbitrul principal, Adelina Giban, a adus aprecieri. „Ne-am descurcat bine, am primit aprecieri şi cred că, dacă acest turneu a fost de categoria a doua, următorul va fi de categoria întâi. Copiilor care au câştigat le-am oferit cupe şi diplome, dar avem nevoie şi de sponsori, ca să simtă şi aceşti jucători că muncesc pentru ceva. Câştigătorii au primit şi puncte în clasamentul FRT. TC Stănică va mai organiza încă patru turnee, dar la vară“, a spus Oana Stănică, pentru GdS.
Iată rezultatele din finale: 10 ani feminin: Andreea Lilă (TC Stănică) – Michelle Wetherall (TC Stănică) 6-4, 6-0; 10 ani masculin: David Manu (TC Sun Alba Iulia) – Rareş Giurea (CSS Petroşani) 6-1, 6-3; 12 ani masculin: Rareş Roşulescu (CSS Petroşani) – Marco Mania (CSS Timişoara) 6-1,6-0; 14 ani feminin: Andra Lazăr  (CSS Petroşani) -Alexandra Filipovici (CSS Petroşani) 4-6, 6-3, 7-6(2); 16 ani feminin: Giulia Naicu  (TC Triumf Craiova) – Oana Gavrilă (CS Kofe) 6-2, 5-7, 6-2; 16 ani masculin: Robert Popescu (TC Olimp) – Eduard Ionilă (CS Kofe) 6-2; 6-3;
„Am muncit mult pentru acest turneu, am reuşit să joc foarte bine şi mă bucur că am câştigat cel mai frumos mărţişor pentru mine“, a declarat Andreea Lilă, sportivă legitimată la TC Stănică, care s-a impus la categoria 10 ani.
Cupa Mărţişorului a reunit sportivi din Craiova, Timişoara, Bucureşti, Constanţa, Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea şi Slatina. Următorul turneu de tenis organizat în Craiova va fi Cupa DJTS, care va debuta pe 13 aprilie, fiind organizat pe aceeaşi bază sportivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS