Se opreşte apa în Târgu Jiu
Jumătate din populaţia municipiului Târgu Jiu va rămâne astăzi, pentru câteva ore, fără apă potabilă şi menajeră. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Târgu Jiu, societatea APAREGIO va întrerupe furnizarea apei potabile între orele 10.00 – 14.00, în zona de nord a oraşului. Întreruperea este pricinuită de efectuarea unor lucrări de reparaţii la conducta de distribuţie din Dealul Târgului.
Eugen MĂRUŢĂ
Pedelistul Vâlceanu a rămas cu banii daţi la PSD
Proaspeţii pedelişti Eugen şi Dan Vâlceanu, tată şi fiu, fost vicepreşedinte al PSD Gorj, respectiv preşedinte al filialei judeţene a TSD, şi-au achitat până la sfârşitul anului cotizaţiile la partidul de la care au plecat. Potrivit purtătorului de cuvânt al PSD Gorj, Ciprian Florescu, actualul pedelist Eugen Vâlceanu a achitat încă din luna mai cotizaţia de membru de partid până la sfârşitul acestui an, atât pentru el, cât şi pentru Dan Vâlceanu: „Este o familie respectabilă. Nouă ne pare rău că au plecat de la PSD, dar au fost forţaţi să treacă la PD-L pentru că au afaceri în minerit, acesta fiind controlat de pedelişti. În mai şi-au plătit cotizaţia până la sfârşitul anului“, a menţionat Ciprian Florescu.
Eugen MĂRUŢĂ
Valeriu Matei şi Mihai Eleodor, excluşi din PD-L
Biroul Permanent Judeţean al PD-L Olt a decis noi excluderi din partid, după ce în luna iunie consilierul judeţean Gabriel Diaconu a rămas fără carnet de membru. Acum au fost excluşi Valeriu Matei, şeful Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Olt, şi consilierul judeţean Mihai Eleodor, acesta din urmă provenind din fostul PLD, ca şi primul exclus, Gabriel Diaconu. Liderul PD-L Olt, Darius Vâlcov, a anunţat ieri că au fost trimise noi adrese către guvern şi Consiliul Judeţean (CJ) Olt în care este adus la cunoştinţă că Diaconu, Matei şi Mihai Eleodor nu mai sunt membri de partid şi trebuie înlocuiţi. Conducerea PD-L Olt a decis şi cine le va lua locul în CJ Olt celor trei. Este vorba de Monica Florea, Gigi Vâlceleanu şi Dumitru Onică. În paralel cu aceste excluderi în filiala judeţeană democrat-liberală continuă reorganizarea. Sunt identificate punctele forte şi cele slabe şi se pregătesc acţiunile de precampanie electorală. Potrivit lui Vâlcov, analiza internă din PD-L de până acum a relevat că aproximativ 20 la sută din organizaţii sunt foarte slabe.
Ioana DIMA
Interimat la conducerea TSD Gorj
Claudiu Teodorescu a devenit lider interimar la Tineretul Social Democrat (TSD), filiala Gorj. Fostul prim-vicepreşedinte Claudiu Teodorescu l-a înlocuit în funcţie pe Dan Vâlceanu, plecat din PSD la filiala judeţeană a PD-L. Teodorescu va avea ca principală sarcinăi organizarea conferinţei judeţene pentru desemnarea noii conduceri a TSD Gorj, actualul lider interimar fiind şi consilier judeţean.
Eugen MĂRUŢĂ
Chinezii se plâng că românii nu sunt ospitalieri
O delegaţie de investitori chinezi a sosit ieri la Târgu Jiu pentru a discuta cu şefii Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) condiţiile realizării a două fabrici de cărămidă ecologică. A fost cea de-a doua vizită a oamenilor de afaceri din China, care vor să ridice cele două unităţi producătoare de cărămidă în apropierea unor exploatări miniere. După prima vizită, chinezii s-au declarat nemulţumiţi de faptul că au fost primiţi cu reticenţă de autorităţile gorjene şi de conducerea SNLO. Mai mult decât atât, între cele două vizite în Gorj au încercat să găsească alt judeţ în care să îşi realizeze investiţia, care se ridică la 28 de milioane de euro şi va crea 250 de locuri de muncă.
Eugen MĂRUŢĂ