Selectionerul Portugaliei, brazilianul Luis Felipe Scolari, a afirmat dupa partida câstigata la limita in fata Angolei (1-0) ca se astepta la un joc dificil. „A fost un meci complicat, exact cum prevedeam. Golul inscris repede ne-a dat liniste, dar apoi am avut patru sau cinci ocazii pe care nu le-am concretizat. In repriza a doua, Angola a jucat mai bine la mijlocul terenului si a trebuit sa schimb putin sistemul de joc“, a spus Scolari.
Despre Deco, absent din echipa Portugaliei duminica, din cauza unei accidentari, selectionerul brazilian a spus: „Am preferat sa fiu prudent si sa nu-l introduc pe Deco. Am trimis in teren in locul lui un jucator apt suta la suta din punct de vedere fizic. Deco risca sa-si agraveze starea“.
Mijlocasul Barcelonei s-a accidentat in cursul saptamânii trecute la un antrenament, suferind o contractura musculara, insa a tinut sa precizeze ca va fi in forma maxima la urmatoarea confruntare a Portugaliei, cea de pe 17 iunie, cu Iran. „Nu mai simt nici o durere si cred ca la meciul viitor voi fi titular. Sigur, este o decizie care il priveste pe antrenor, dar eu sunt pregatit sa joc“, a spus Deco.