Agricultura de subzistenţă şi grădinăritul familial

Totdeauna am fost de părere că, puşi în condiţii similare, oamenii se comportă la fel. Dacă faci cercetare în Kathmandu, Nepal, Bucureşti, România, Bagdad, Irak sau Dallas, Texas, obţii aceleaşi rezultate. Evident, să cercetezi aceleaşi lucruri, cu aceleaşi instrumente, adică să nu compari mere cu pepe-ni şi struguri cu capre.  Societăţile omeneşti au ieşit din izolarea trecută, sunt din ce în ce mai integrate, iar particularităţile tradiţionale, dezvoltate în secole sau milenii de evoluţie închisă în limite geografice sau autoimpuse, dispar încetul cu încetul.  
Poate că numai barie-rele de limbă nu au permis globalizarea încă şi mai rapidă decât este în pre-zent. Un cercetător care a studiat felul în care oamenii se informează şi îşi pregătesc acţiunile pentru a vota mi-a spus că, dacă ar fi fost capabil să înţeleagă 60 de limbi, ar fi putut citi blogurile şi forumurile despre viaţa electorală din 180 de ţări şi teritorii. Acum, motoarele principale de căutare, Google şi Yahoo, au instrumente de traducere automată a textelor. Programele de tradu-cere simultană sunt încă la început, aşa că, dacă vrei să te distrezi, pui Google să traducă automat mesajele de pe un forum în limba zulu şi te amuzi ce parascovenii ies de acolo. Dar ceva-ceva tot înţelegi.
Un studiu recent m-a intrigat atât de mult, încât am căutat echivalenţe pe alte meridiane şi paralele. Iar convingerea mea că oamenii se comportă la fel în condiţii similare s-a confirmat din nou.
Studiul se referă la grădinăritul familial în ţările din centrul şi răsăritul Uniunii Europene. Acest studiu constată că o parte a populaţiei urbane intenţionează ca în următorii ani să-şi lichideze posesiunile din mediul urban, să-şi asigure un venit constant şi să se mute la ţară. Fenomenul este formidabil de important pentru economia europeană. Dacă o parte din familiile urbane, plătitoare de taxe, vinde posesiunile din oraşe, s-ar putea ca oferta de apartamente, spaţii de birouri, mici magazine, chiar şi automobile să crească şi deci să ducă la scăderea preţurilor în oraşe. Dacă aceste familii intenţionează să se mute în mediul rural înseamnă că în unele părţi rurale ale Europei Centrale şi de Răsărit va creştere cererea de terenuri, servicii, construcţii, deci în acele zone preţurile ar putea creşte. Este încă şi mai interesant ce doresc să facă aceste familii în mediul rural: grădinărit şi zootehnie pe scară mică. Adică să cultive pământul şi să crească animale pe scară mică. Să devină ceea ce acum se consideră a fi agricultură de subzistenţă în partea cea mai puţin dezvoltată a lumii dezvoltate – mediul rural.
Încă şi mai uimitor este ce tip de familii doresc să facă această mişcare: familii care au cel puţin un membru cu studii superioare, cu venituri medii şi mari, cu poziţii sociale medii şi ridicate. Cu alte cuvinte, viitorii noi ţărani de subzistenţă sunt mult mai educaţi, cu venituri mult mai mari şi cu resurse mult mai importante decât actualii ţărani de subzistenţă – o mare problemă a Europei, cu peste 50 de milioane de familii în acest stadiu.
Mişcarea reală este încă lentă şi nu se vede cu ochiul liber. Dar la nivel de intenţie multe dintre mo-delele viitoare sunt vizibile. De altfel, un constructor îmi spunea că tot ce are în lucru în mediul urban s-a oprit, dar nimic din ce are contractat în mediul rural.
Ca întotdeauna când nu pricepi ceva din ceea ce se întâmplă în propria societate, te uiţi la societatea americană şi vezi într-un fel viitorul. Sau mai precis unul dintre viitorurile posibile – dacă acceptaţi acest barbarism.
În SUA, o treime din toate gospodăriile (mult peste nivelul din România, care este de circa 22%) face grădinărit. Lotul mediu este de 200 mp. Cea mai mare parte din aceste gospodării face grădinărit utilitar, respectiv creşte roşii, castraveţi, mazăre, ierburi aromate etc. pentru propriul consum sau comercializare la scară mică. Mulţi locuiesc unde grădinăresc, dar dintre cele 36 de milioane de gospodării care fac grădinărit zece milioane au terenul în altă parte decât unde le este locuinţa. Aşa se explică de ce magazinele de seminţe şi scule agricole mici nu fac nici o treabă în mediul rural, dar vând cantităţi uriaşe de produse în mediul urban. Încă şi mai uimitoare sunt cifrele pentru mica zootehnie: cel puţin 40 de milioane de gospodării cresc propriile animale pentru autoconsum sau comerciali-zare – porci, oi, capre, vaci, păsări (în special curcani), peşti sau moluşte. Mai bine de 30% din alimentele de bază nu se cumpără în America, se produc în propria gospodărie. Nu vreau să mai spun că 10% dintre gospodăriile din SUA nu cumpără săpun sau detergent de vase, îl produc în casă. Vorbim de SUA, nu de Tichileştii din deal. Singura societate din Europa care a ajuns la aceste proporţii este societatea britanică, unde însă lipsa pământului disponibil i-a determinat pe englezi să cumpere locuinţe la ţară în Franţa, Italia, Spania sau Grecia. Există însă o diferenţă – în timp ce micul producător american îşi valorifică surplusul prin mici magazine în propria regiune sau prin internet, în Anglia, valorificarea se face în cel mai dulce stil românesc – rudele şi prietenii vin în weekend, participă la muncile specifice şi pleacă duminica seara cu portbagajele la pământ încărcate cu legume, fructe, carne, vin, bere sau alte produse de casă.
În Europa, aceste milioane de microferme nu au nici un fel de sprijin. Jumătate din bugetul Comisiei Europene, cam 500 de miliarde de euro, se duce în agricultură, dar banii sunt dirijaţi către ferme uriaşe, unde se cresc plante şi animale îndopate cu chimicale.
Să vezi şi să nu crezi…