Alt scandal zguduie strâmtele cercuri politice românesti. Vine iarna, fapt absolut neobisnuit pentru primari si ministri, si prin urmare cresc preturile la incalzire, apa calda, motorina, lemne de foc, energie electrica, coceni de porumb si alte produse care se ard ca sa ne incalzim. Si, daca preturile cresc, se cauta vinovatii. Imediat se deschide o ancheta aproape penala. Dupa care urmeaza judecata si condamnarea. Totul se petrece in câteva zile. Lucrurile merg repede in politica româneasca.
Scenariul este parca tras la indigo in fiecare an. Pentru costul incalzirii sunt de vina austriecii ca au cumparat Petrom. Si rusii, pentru ca livreaza titei si gaze naturale. Si fostele guverne ca au privatizat Petrom si au dat strainilor zacamintele noastre de titei si de gaze naturale. Este clar ca le-au dat pe spaga. Oricum politicienii români sunt cu ochii numai dupa foloase personale. Deci intretinerea ne costa mult din cauza coruptiei.
Acest rationament este deja folclor. Il facem in fiecare an si in fiecare an gasim unu-doi vinovati, carora le punem in spate toate injuraturile noastre, ca factura la intretinere se apropie de patru milioane.
In zona temperata, preturile energiei cresc totdeauna când se apropie iarna. Exista o lege, care nu a trecut inca prin Parlamentul României, respectiv legea cererii si a ofertei. Aceasta lege spune ca daca oferta scade sau cererea creste, atunci cresc si preturile. Si reciproc, daca oferta creste sau cererea scade, atunci scad si preturile. Daca esti primar sau ministru si tii minte ca vine iarna (ceea ce, recunosc, este foarte greu), faci tot ce poti sa reduci factura la energie: cumperi energie când e ieftina, respectiv primavara sau vara, imbunatatesti tehnologiile, recuperezi deseuri pe care le pregatesti pentru ardere, faci sa creasca izolarea termica a cladirilor si conductelor etc. Câte proceduri nu exista… Nu ma pricep in domeniu, dar am ceva de povestit din experienta personala.
Acum câtiva ani am vizitat o mica localitate din Elvetia. Nu-mi vine sa spun comuna, pentru ca arata ca un orasel in miniatura. Dar ea se numeste chiar comuna. Primarul acestei comune, un elvetian tipic, neaos, pur etnic, respectiv cu mama italianca, tata neamt si el traitor in zona francofona, unde un frate era insurat cu o belgianca, iar o sora maritata cu un bancher austriac, m-a invitat cu mândrie la un depozit de deseuri. Sa cad jos, nu alta. De obicei invitatiile erau la un restaurant unde iti pun câte sase furculite, de nu stii pe care sa o apuci sau la câte un colocviu plicticos, unde faci eforturi disperate sa nu adormi, cel putin când e presa de fata.
Mario Ganstern, primarul de care vorbesc, m-a dus insa la un depozit de deseuri. Acolo am vazut o linie de taiat anvelope uzate, linie care scotea la un capat niste granule de cauciuc, la un altul un fel de vata textila si la al treilea capat span de otel. Spanul de otel era trimis la o topitorie de otel. Si se incasau bani buni pe el. Vata aceea textila, care de fapt provenea din tesatura anvelopelor, era trimisa la o fabrica de saltele. Alti bani incasati. Iar granulele de cauciuc erau trimise la o antrepriza de constructii, unde se amestecau cu ciment si asfalt si se faceau mixturi asfaltice pentru sosele si strazi. O caciula de bani. Cauciucul reciclat adaugat in betoane si asfalt face drumurile mai elastice, mai rezistente la schimbari de temperatura si mult mai putin zgomotoase decât cele obisnuite. Mi-am explicat astfel de ce in multe orase din Occident masinile aproape nu se aud când merg pe strada. Eu ma gândeam ca e din cauza masinilor, dar am aflat ca e si din cauza compozitiei asfaltului.
Povestea nu se termina aici. O parte din granulele respective intrau intr-o presa care facea un fel de caramizi. Aceste caramizi se impregnau cu motorina si intrau in sobe, cuptoare, statii de apa calda menajera, producând caldura si apa calda. Dintr-un cost, energia a devenit un profit. Comuna respectiva incasa mai mult din prelucrarea deseurilor de cauciuc decât cheltuia pe incalzirea cladirilor publice si furnizarii apei calde. Nu cunosc toate detaliile tehnologice, dar in linii mari acesta era procesul pe care l-am vazut acum mai bine de zece ani.
In România se arunca anual cinci milioane de anvelope. Din acestea numai trei la suta sunt reciclate. Restul le vedeti prin curti, garaje, malurile râurilor, uriasele depozite de la marginea oraselor.
Dar este mult mai usor sa arunci vina pe austrieci, rusi, americani, irakieni si politicieni decât sa te ocupi de colectare, reciclare si economisire. Emisiunile de acuzare publica fac audienta. In plus, poti auzi lucruri uimitoare care te fac sa gândesti ca s-a intors lumea pe dos: liberalii vor nationalizarea Petrom, iar social-democratii isi apara privatizarile.
Da. E mai interesant decât un depozit de deseuri. Dar e mult mai scump.
