Nu-i asa ca suntem cu totii satui de pretentioasa intrebare „ce este iubirea“? Sa ne mai slabeasca intelectualii pisalogi, cu astfel de aere afectate si sterile elongatii de neuroni. Mai bine sa ne amuzam impreuna de ridicolul oftarilor si ocheadelor languroase din filmele de demult. Filme privite cu seriozitate doar de acei dinozauri care mai au dubii cu privire la originea si cauza iubirii.
Cum stau in fapt lucrurile, o stim cu totii: iubirea nu mai exista, a emigrat cândva la sfârsitul mileniului. Nimeni nu a observat plecarea ei si nimeni nu-i cunoaste noul domiciliu. Astazi, din fericire, limpezimea se infige sigura pe ea in mintea adolescentilor ispititi de intrebarea de mai sus. Mecanismele neurobiochimice, tiparele comportamentale, pasiunea pentru bani sau celebritate, sunt tot atâtea raspunsuri precise si solid demonstrate. Asta este de fapt iubirea. Ce fioruri romantice? Ce mister de neinteles? Fite demodate…
Demodati, insa cu o adânca stiinta a strategiilor de vânzare, editorii de la Humanitas au scos la lumina in acelasi timp doua titluri ce se ocupa de conceptul iubirii. Imbujorati de trac, adolescenti gelati si fete candidate la miss vor cumpara poate din curiozitate „Studii despre iubire“ (Ortega y Gasset) si „Despre iubire si moarte“ (Patrick Suskind). Doua culegeri de eseuri a doi autori celebri intre care se intind opt decenii. Daca textele filozofului spaniol au fost scrise in anii ’20 ai secolului trecut, cartea faimosului autor al „Parfumului“ s-a nascut recent, la inceputul mileniului trei. Lectura paralela a celor doua carti duce catre un fascinant exercitiu de comparatie intre doua epoci: cea de dinaintea si cea de dupa emigrarea iubirii.
Cu riscul de a fi paseist, marturisesc ca eseurile lui Ortega y Gasset au exercitat o fascinatie deosebita asupra mea. Cu abilitate psihologica, maestrul iberic purcede la deconstructia conceptului iubirii, mult prea-idealizat de romantism. Accentele sale cad pe ideea unei fenomenologii a iubirii, care nu este un sentiment inexplicabil, ci o succesiune de evenimente indeajuns de cuantificabile pentru a putea fi discutate. Situat in afara domeniului vointei, acest fenomen ce ordoneaza istoria civilizatiei umane este departe de a fi doar un instinct.
Pentru Suskind, contemporan al societatii noastre inalt informatizate, iubirea este „un fenomen al tâmpirii“. Demontând prin talent narativ orice potentialitate de superbie a dragostei, autorul german se grabeste in a analiza depreciativ purtarile banale ale unor perechi de indragostiti din epoci si medii sociale diferite. Un impresionist literar, Suskind are pretentia sa fixeze doar prin speculatii un portret clar al iubirii. Spre final, adauga inteligent, alaturi de legenda lui Orfeu, povestea biblica a invierii lui Lazar in incercarea de a demola cea mai cunoscuta trasatura cristica: iubirea de aproapele.
Cei doi scriitori dureros de talentati, din timpuri diferite, având opinii diametral opuse in privinta aceluiasi subiect, se intâlnesc totusi intr-un singur punct. Un punct insa esential, caci ei nu intreaba „ce este iubirea?“, ci intreaba cine este capabil de ea. Aici raspunsul este dat la unison, iubirea fiind o aptitudine de lux a sufletului, un adevarat sport de elita pe care nu orice fiinta umana este capabila sa-l practice. Este un dar al zeilor dorit de oricare dintre noi, fie ca suntem intelectuali cu fite sau candidate la miss. Dar daca iubirea a plecat din lumea noastra, mai merita sa fie ea dorita?
