15.1 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinBrian May, chitaristul formației Queen, a primit titlul de Sir 

Brian May, chitaristul formației Queen, a primit titlul de Sir 

Brian May, chitaristul trupei Queen, este una dintre cele 1.107 personalități care au primit titlul de „Sir” la ceremonia de decernare a onorurilor regale de Anul Nou, prima organizată de regele Charles al III-lea. 

Printre câștigători se numără și 548 de femei. 

May, cunoscut pentru părul său lung, creț și alb, a fost numit cavaler de regina Elisabeta a II-a în 2005 pentru „serviciile aduse muzicii și organizațiilor de caritate”. În 2002, el a cântat imnul național „God Save the Queen” pe acoperișul Palatului Buckingham pentru cel de-al 50-lea an de domnie al reginei, iar în iunie 2022 l-a cântat din nou pentru ea la aniversarea a 70 de ani de domnie.

Noua titulatură reprezintă pentru May un angajament de „luptă pentru dreptate și pentru oamenii care nu se pot fac auziți”, după cum a spus el agenției PA

Printre personalitățile premiate se numără stilista Mary Quant, inventatoarea fustei mini, în vârstă de 92 de ani; artistul Grayson Perry, câștigător al prestigiosului premiu Turner în 2003; jurnalista Catherine Belton, actorul Stephen Graham și atleta Denise Lewis, campioană olimpică de heptatlon în 2000. 

Aceste onoruri regale sunt acordate de două ori pe an, în ajunul Anului Nou și la ziua oficială de naștere a regelui.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS