28.4 C
Craiova
miercuri, 12 iunie, 2024
Știri de ultima orăMagazinChiar există Moş Crăciun?

Chiar există Moş Crăciun?

Pentru că Moşul este pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru Noaptea de Ajun, când va purcede la drum pentru a împărţi cadouri celor mici şi celor mari, mai mulţi cercetători şi-au propus să afle dacă simpaticul bătrânel există.

În primul rând, din câte se ştie, nu există nici o specie de reni care să poată zbura. La fel de adevărat este că există cel puţin 30.000 de specii de organisme vii care nu au fost clasificate încă. În ciuda faptului că majoritatea dintre acestea sunt insecte sau germeni, nu trebuie exclusă posibilitatea ca totuşi renii zburători să existe, doar Moş Crăciun ar băga mâna în foc pentru asta.

Milioane de cadouri

Potrivit statisticilor, pe pământ există două miliarde de adolescenţi. Dacă punem la socoteală că Moşul nu îi vizitează pe musulmani, hinduşi, budişti, adică 15 la sută din numărul total de „clienţi“, rezultă că simpaticul bătrânel tot trebuie să coboare pe hornul a cel puţin 91,8 milioane de case, unde locuiesc în medie, 3,5 copii. Bineînţeles, se pleacă de la ipoteza că în fiecare locuinţă există măcar un copil care merită un dar de la Moşul.

88,6 vizite pe secundă

Graţie fusului orar şi a mişcării de rotaţie a Terrei, Moş Crăciun are la dispoziţie 31 de ore pentru a-şi duce la îndeplinire misiunea, presupunând că el ar călători, aşa cum ar fi logic, dinspre est spre vest. Asta ar însemna 88,6 vizite pe secundă. Altfel spus, pentru casa fiecărui creştin cu un copil cuminte „în bătătură“, Moşul are la dispoziţie 1/1000 de secunde ca să parcheze, să sară din sanie, să coboare pe horn, să pună cadourile sub brad, să mănânce şi să bea ceea ce i-a lăsat gazda în semn de bun-venit, să se caţere din nou pe horn, să urce în sanie şi să se îndrepte spre casa următoare.
Dacă fiecare gazdă ar respecta tradiţia dulciurilor şi a băuturii pentru Moşul, ar trebui ca acesta să aibă un apetit comparabil cu o gaură neagră. De asemenea, Moşul ar trebui să fie capabil să reziste la o cantitate infinită de alcool, pentru că altfel s-ar îmbăta după doar câteva opriri.
Plecând de la premisa că fiecare dintre aceste 91,8 milioane de opriri este distribuită omogen pe Terra (lucru care mai mult ca sigur nu e adevărat, dar de dragul calculelor, merită să închidem un pic ochii), ne dăm seama că avem de-a face cu o distanţă medie între două opriri de aproximativ 1.154 km şi de o călătorie totală de 112 milioane de kilometri, fără a lua în calcul timpul destinat opririlor „dedicate“ nevoilor fiziologice.
În urma unor calcule, s-a stabilit că sania Moşului ar trebui să se deplaseze cu 962 km/secundă, adică de 1.000 de ori mai rapid decât viteza sunetului. Cu titlu informativ, poate ar trebui să ştiţi că vehiculul cel mai rapid construit de om este sonda spaţială Ulisse, care se deplasează cu „modesta“ viteză de 40.5 km/s. Un ren normal poate atinge maximum 22 km/oră. Însă, dincolo de calcule, ce nu face Moşul ca să aducă un zâmbet pe faţa copiilor?

Sanie cu zurgălăi

Încărcătura saniei Moşului a avut şi ea parte de calculele matematice aferente. Plecând de la premisa că fiecare copil nu ar primi nimic mai mult decât un joc Lego mediu, care cântăreşte 900 de grame, rezultă că sania ar trebui să transporte 321.300 de tone fără a-l mai pune la socoteală şi pe Moş, care este mereu descris ca fiind supraponderal. În urma testelor, s-a constatat că un ren normal poate să transporte nu mai multe de 136 kg.
Chiar dacă acceptăm ipoteza că renii zburători pot transporta o greutate de zece ori mai mare decât semenii lor normali, nu ar fi suficienţi opt reni şi nici chiar nouă pentru un asemenea transport. După calcule detaliate, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că Moşul ar avea nevoie de 214.200 de reni. Asta ar duce la mărirea greutăţii totale la 352.000 de tone fără sanie, adică de patru ori mai mult decât cântăreşte legendarul vas de croazieră „Queen Elizabeth“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII