„Filosofia Upanişadelor“, de Paul Deussen
Traducere din limba germană de Corneliu Sterian
Editura Herald, 2007
E cea mai dificilă carte pe care o prezint în această rubrică – nu doar pentru că tratează despre un subiect, azi, esoteric, ci chiar pentru nivelul de, scuzaţi, aprehendare al unui „recenzent“ obişnuit. Cine nu a auzit de Upanişade? A auzit cineva ceva? Până şi miştocarii care-şi potrivesc tirul maliţios pe cel care îndrăzneşte azi să vorbească public de gândirea orientală consimt că e „problem“ important. Vorba lui Eminescu: pentru omul inteligent totu-i problem!
Numai că Paul Deussen (1845-1919), marele filosof şi orientalist german, este mai mult decât un om inteligent. Dacă spunem că a fost coleg de şcoală primară cu Nietzsche nu înseamnă decât să vulgarizăm o activitate şi chiar un destin, nu numai cultural, care trece dincolo de simpla apartenenţă la o castă a „geniilor“ care schimbă din când în când percepţia asupra culturii universale. Totuşi, altceva îi leagă pe cei doi importanţi filologi şi gânditori asupra rostului omului pe pământ (şi poate şi… dincolo): au abandonat împreună aceeaşi facultate! Evident, deşi e un fapt istoric aparent reprobabil, ăst exemplu trebuie tratat… serios!
Însă, realmente, destinul său este strâns legat de cel al lui Nietzsche, cel care l-a ajutat, după examenul de doctorat de la Marburg din 1879, să-şi găsească un post de profesor particular pe lângă o familie de ruşi. De acolo şi până la Geneva, unde devine docent al tinerei facultăţi din oraşul lui Calvin, nu va mai fi decât un pas. Unul strălucit însă, până la obţinerea agregaturii la Berlin, iar apoi a funcţiei de profesor titular la Kiel, în 1889. Era anul în care în România se stingea un mare împătimit al Upanişadelor, nimeni altul decât, «prăfuitul» azi, Mihai Eminescu. Deussen, mare cunoscător al sanscritei, cu activitate profesorală, timp de patru ani şi jumătate, la Aachen, mare admirator al lui Kant, a studiat cu rezultate excepţionale literatura vedică, în cadrul căreia teologii vedantini disting trei mari părţi sau conţinuturi remarcabil de osmotice: Vidi, Arthavada şi Vedanta sau Upanişad. Dar ce sunt Upanişadele? Simplificat spus, ele reprezintă o antologie de texte sacre hinduse, scrise în sanscrită, trimiţând la Vede, însă ulterioare acestora, concepute probabil între 800-200 î.Hr. Doctrina lor metafizică şi etică echivala Atman (sinele) cu Brahman (esenţa universală) – Tat tvam asi („Asta eşti tu“) – şi au formulat teoria transmigrării sufletelor. Scrise în ceea ce se cheamă limba Devanagari, ele reprezintă scripturile hinduse, şi anume hinduismul vedic. Un «upanişad» îl învăţa teoretic pe indianul care dorea să trăiască brahmanic, eliberarea de lume a celui ajuns la o vârstă înaintată, neconstrâns de servituţi, în calitatea „bhikşu“, adică liber de toate obligaţiile.
Sunt 11 Upanişade în cele trei Vede vechi, spune Deussen, şi, deşi pare dificil de prezentat la modul sinoptic, întrucât au propriile lor „sakha“, adică „ramuri“, ele pot fi sintetizate astfel: Rgveda, Samaveda, Yajurveda. Repet, e dificil de prezentat unui cititor obişnuit taxonomia Upanişadelor, dar insist în a spune că, dincolo de numeroasele şcoli de interpretare, ele pot fi definite, după Sankara, drept cele care distrug ignoranţa înnăscută sau duc de-a dreptul la Brahman. Totuşi, Deussen respinge astfel de interpretări pe care le numeşte drept nejustificate lingvistic, şi le traduce prin ceea ce indienii le numesc «rahasyam», adică taină. Conform doctrinei, dacă se poate spune astfel, a Upanişadelor, secretul lor nu trebuie transmis celor nevrednici, ci păstrat cu străşnicie. Upanişad are, etimologic, rădăcina în termenul «sad», adică a şedea, şi putea desemna ceva de felul unei şedinţe, dar a uneia care poate fi secretă, confidenţială, aşa cum o determină prepoziţia «apa» (adică, aproape de, lângă). În acest sens, Upanişadele pot fi înţelese drept şedinţă de taină, învăţătură secretă, nume secret, formulă secretă înrudită cu acel latinesc
«collegium » (întrunire) care provenea – o ştiu toţi elevii – din « colligere», adică a culege, a aduna la un loc. De unde, spune Deussen, şi Kolleg, adică, scuzaţi cacofonia, curs universitar… E mult de spus, dar cartea e grea, aşa că mă voi mulţumi să semnalez apariţia excepţională a acestei lucrări istorice a lui Paul Deussen, precum şi un precept upanişadic care punea mintea (manas) în centrul vieţii conştiente: numai cu mintea se vede şi cu mintea se aude…
