Olga Gigurtu, Madeleine Nedeianu sau Ecaterina Titulescu sunt doar câteva dintre oltencele care au cucerit şi impresionat la vremea lor.
Publicista Olga Gigurtu se năştea la Craiova pe 13 martie 1855. Era nepoata lui Nicolae Bălcescu şi cea care, graţie talentului său scriitoricesc, avea să lase posterităţii pagini importante despre imaginea Craiovei din ultimele trei decenii ale secolului al XIX-lea, creionate în volumul de „Amintiri“. Copilul de ieri iubea să admire „luminaţiile cele mai strălucitoare“, care „erau la casele boiereşti şi la toţi cei cu dare de mână, în candelabre sau sfeşnice de argint, expuse la ferestre, şi pe străzi jos, pe pământ, iar la rescruci pe bariere de lemn ridicate ocazional, străchioare de pământ, cu păcură aprinsă înăuntru… Un spiţer «Ludwig» îşi decorase spiţeria cu păhărele colorate în care ardeau plute. Era ceva feeric, nevăzut încă şi toţi trecătorii să opreau să admire“.
La fel de frumoase sunt amintirile călătoriei cu caii de poştă, un lucru obişnuit la vremea aceea. Peniţa publicistei se lasă în voia amintirilor şi începe a zugrăvi imaginea unei astfel de „călătorii, cu popasuri la hanuri, cu toate lipsurile şi greutăţile ei, care îşi avea emoţiile sale deosebite. Trecerea apelor pe poduri umflătoare, schimbarea cailor la staţiile de poştă, dejunurile luate subt tindă dinaintea hanurilor, sgomotul clopotelor de la gâtul cailor, pocnitul bicelor surugiilor şi strigătele lor spre a înviora bidiviii îşi aveau hazul şi poezia lor deosebită“.
Şi câteodată momentele frumoase ale copilăriei erau îndulcite cu bomboane. „La nunţi, botezuri se aduceau din străinătate. Costau câte trei – patru galbeni ocaua – şi nu se găseau decât la marele marchitan Marin Kitzu, om de gust a cărei magazie era cercetată şi de bucureştenii ce veneau cu afaceri la Craiova. Ca să revenim la bomboane, îmi reamintesc cu plăcere cutiile rotunde cu drageuri «au fidele berger» şi acele cu fructe, care făceau bucuria noastră la anul nou, dar care erau lux, pe care nu şi-l putea plăti oricine!“.
Şi atunci când venea la Craiova câte un circ, copilele cu părul bălai se lăsau purtate pe aripi de vis, închipuindu-se călăreţe, căci le fermecau „fetele acelea frumoase pe care le vedeam muiate în fir – cu fustele lor de reţea subţire, sburând ca nişte fluturi pe caii năsdrăvani, în mijlocul aplauzelor entusiaste ale mulţimei. «Ne vom face călăreţe, vom pleca şi noi ca ele în lumea mare, urmărite de aplauze»“.
Fascinanta actriţă a vremilor trecute
Lăsăm deoparte lumea Craiovei zugrăvită atât de frumos de peniţa Olgăi Gigurtu şi pătrundem în culisele teatrului, la braţul actriţei Madeleine Nedeianu. Născută la Craiova, pe 17 aprilie 1900, urmează Conservatorul Cornetti, clasa profesorului Al. Demetrescu-Dan. Vioara o atrage, de asemenea, aşa că descoperă tainele acestui instrument sub îndrumarea lui George Fotino. Scena teatrului o fascina, aşa că urcă pe ea pentru a cuceri şi a călători în alte lumi, graţie personajelor pe care le intrepreta. Debutează în Bucureşti, în cadrul unui mic ansamblu, sub numele de Magdalena Petropol. Din motive independente de voinţa sa, revine la Craiova, fiind angajată ca funcţionară la Banca Olteniei, dar, în final, îşi urmează chemarea şi pleacă în turneu alături de fostul său profesor Al. Demetrescu-Dan. Pe scena Teatrului Naţional din Craiova urcă în 1944, slujind-o de atunci vreme de 22 de ani. Anca din „Năpasta“ de I.L. Caragiale, Zoe din „O scrisoare pierdută“ de I.L. Caragiale, Aglae din „Sosesc diseară“ de Tudor Muşatescu, Veta din „O noapte furtunoasă“ de I.L. Caragiale, Chiriachiţa din „Titanic-Vals“ de Tudor Muşatescu, Aneta Duduleanu din „Gaiţele“ de Chiriţescu şi câte şi mai câte au încântat mai multe serii de spectatori, smulgându-le la sfârşit de reprezentaţie aplauze şi urale la scenă deschisă. Interpretările sale de excepţie, talentul său pus în slujba scenei îl determină pe Victor Eftimiu să o numească „o glorie a Capitalei Banilor“.
Femeia din spatele celui mai mare diplomat român
Ecaterina Titulescu este cea care a fost soție, muză şi partenerul politic din umbră al omului de stat Nicolae Titulescu. Prezenţă discretă, numită „arbitru al eleganței“, ea este cea care în intimitatea casei asculta discursurile marelui diplomat român. Decenii la rând a înţeles şi a ştiut să-şi susţină din umbră soţul ambiţios. L-a încurajat mereu pe politicianul care a fost propus la Premiul Nobel pentru Pace. Ecaterina Titulescu s-a născut într-o familie boierească din sudul țării, de la Roșiorii de Vede. L-a întâlnit pe Nicolae Titulescu în 1906 şi un an mai târziu îşi uneau destinele, devenind unul dintre cele mai cunoscute, ambițioase și elegante cupluri ale începutului de secol XX.
