23.1 C
Craiova
luni, 21 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Accident mortal la Răcarii de Sus - FOTO - UPDATE

Dolj: Accident mortal la Răcarii de Sus – FOTO – UPDATE

http:http://www.youtube.com/watch?v=eVr45m2Al-o

UPDATE (20:08) Poliţiştii doljeni au stabilit identitatea bărbatului decedat în accidentul produs în această după-amiază în localitatea doljeană Răcarii de Sus. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, este vorba despre Gabriel Tănasie, de 28 de ani, din Filiaşi. De asemenea, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că la volanul autoturismului Mercedes care s-a răsturnat se afla Daniel Enache, tânărul care în prezent se află internat în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Craiova.


UPDATE (17:43) Tânărul rănit grav în accidentul rutier produs în această după-amiază în localitatea doljeană Răcarii de Sus a fost internat la Spitalul de Urgenţă Craiova în comă de gradul II, prezentând mai multe traumatisme la nivelul capului, toracelui şi mâinii stângi. Acesta a fost identificat drept Daniel Enache, de 28 de ani, din Filiaşi, însă până la această oră identitatea celuilalt bărbat aflat în autoturismul care s-a răsturnat nu a fost stabilită.

Pentru că cei doi tineri au fost proiectaţi din maşina în care se aflau, poliţiştii nu au reuşit să afle din primele cercetări care dintre ei a condus Mercedesul. Reprezentanţii IPJ Dolj au precizat pentru GdS că se vor recolta amprente de pe volanul maşinii pentru a se stabili cu exactitate care dintre cei doi tineri s-a aflat la volan. 


(15:39) Un bărbat şi-a pierdut viaţa şi un altul a fost grav rănit în urma unui accident produs în această după-amiază pe DE 70, în localitatea doljeană Răcarii de Sus. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj, un autoturism marca Mercedes s-a răsturnat de mai multe ori în afara părţii carosabile. În urma accidentului şoferul a decedat pe loc, iar pasagerul din autovehicul a fost grav rănit. Cele două persoane nu au fost încă identificate.

La faţa locului a fost trimis un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD, precum şi elicopterul SMURD. În acest moment bărbatul rănit este preluat de elicopterul SMURD şi urmează să fie trimis la Spitalul de Urgenţă Craiova.


Editor: Oana Olaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS