15.9 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Băut la volan, a omorât un om și a fugit de la locul accidentului

Dolj: Băut la volan, a omorât un om și a fugit de la locul accidentului

Cornel Boabă. de 45 de ani, din Băileşti, a murit aseară în urma unui accident rutier petrecut pe strada Ana Ipărtescu, din localitate. Poliţiştii au stabilit că bărbatul, care mergea pe bicicletă, a murit după ce a fost lovit de un autoturism marca Audi, al cărui şofer a fugit de la locul accidentului.
În urma investigaţiilor întreprinse în colaborare cu poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj, în jurul orei 1.15, a fost identificat autorul accidentului, Remus Durac, de 22 de ani, din Băileşti. La domiciliul acestuia poliţiştii au găsit şi autoturismul implicat în accident.
Remus Durac a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie alcoolică de 0,95 m/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza probatoriului administrat, şoferul a fost reţinut pe bază de ordonanţă de reţinere pe 24 ore şi introdus în arest pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
Astăzi, şoferul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti cu propunere de arestare preventivă.


Editor: Mariana Butnariu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS