A XIX-a ediţie a Festivalului Naţional Studenţesc „Rock, Jazz, Folk“, pe scena căruia, de-a lungul timpului, au urcat nume precum Holograf sau Compact, s-a consumat în perioada 7-9 decembrie, la Craiova, şi a fost găzduit de Casa de Cultură a Studenţilor (CCS Craiova)
Cu scena amplasată aproape de mijlocul sălii, străjuită de jur împrejur de mese cu lumânări aprinse, prima seară a festivalului a fost rezervată jazzului. Poftit pe scenă, directorul CCS Craiova, Dorin Mărgărit, a mărturisit că „atâta timp cât voi fi aici, voi încerca să fac câte o ediţie în fiecare an“. Mai mult decât atât, Nikos Themistocle, organizatorul festivalului, a susţinut că, „după sănătate, cea mai de preţ este libertatea“, referindu-se la libertatea de a crea şi de a manifesta spiritul artistic în orice fel: fie el scris, cântat sau pictat.
Plenty, Basorelief şi Lămâia Vinovată
Ca în fiecare seară, spectacolul n-a început la ora stabilită iniţial: 19.00. Problemele? Probe de sunet, lucruri organizatorice. Aşa că muzica Ellei Fitzgerald sau a lui Armstrong a început să fie cântată cam cu 45 de minute întârziere. Nu-i nimic; cei ce au vrut să asculte atât concurenţii, cât şi recitalurile trupelor deja cunoscute au găsit stropul de răbdare necesar să treacă peste acest impediment: cu câte-o doză de bere sau un pachet de ţigări oferit de promoteriţele din sală.
Un efort prea mare? Niciodată. Aşa că a început şi concursul. După nouă ani de pauză, „Rock, Jazz, Folk“ a fost relansat, cu tot cu secţiunea de concurs. Aşa că am văzut pe scenă trei trupe, care au călcat pe alocuri graniţa jazzului, luând influenţe din diferitele stiluri muzicale: Mihaela Pătran & Art (CCS Craiova), Plenty (CCS Sibiu) şi Jump (CCS Cluj Napoca). Câştigătorul a fost anunţat în aceeaşi seară, având în vedere numărul redus al concurenţilor. Astfel, premiul la categoria jazz i-a fost oferit trupei Plenty din Sibiu.
Juriul, format din Gabriel Vlăduţ – care a avut şi sarcina de a prezenta festivalul -, Florian Lungu şi Gabriel Şişu, le-a recunoscut câştigătorilor buna organizare, atât cea muzicală, cât şi cea a podoabelor capilare aranjate cu grijă. Rezultatul nu le-a convenit tuturor, dar aşa-i competiţia. Unii pierd, dar e important să câştige ceva din participare. N-a fost să fie, căci diplome de participare nu s-au acordat.
Recitalul trupei Basorelief, reunită anul acestă după 30 de ani de pauză, a fost pe placul tuturor. Edi Bălaşa (chitară), Relu Biţulescu (tobe), Dan Stesco (clape) și Iulian Vrabete (bass) ne-au cântat „Crocodilul“, ne-au bucurat şi ne-au oferit şi un jazz mai liber, după cum l-au numit chiar componenţii trupei, „free jazz“.
A doua şi ultima, dar nu cea din urmă trupă care a susţinut recital miercuri seară, a fost Guilty Lemon. Sau, în traducerea lui Florian Lungu, Lămâia Vinovată. Originară din Sibiu, Lămâia Vinovată a fost acidă, puternică şi condimentată un pic cu vocea solistei Mihaela Pîţan, care amintea de glasurile pierdute în timp de prin anii ’20.
Întârzieri record în a doua seară
8 decembrie a fost, pentru cei prezenţi în sala Casei de Cultură a Studenţilor, poate cea mai „nervoasă“ dintre seri. Asta mulţumită muzicii – rock la greu -, dar şi din cauza stimulilor de nervozitate existenţi în jur. Seara propriu-zisă n-a început decât după o oră şi 45 de minute – probe de sunet peste probe de sunet. Iar asta s-a oglindit clar în dispoziția publicului din sală: plictisiţi de aşteptare, mulţi au decis să plece, dar s-au întors la vremea recitalurilor Avatar şi Viţa de Vie.
Undeva în jur de ora 20.45, luminile s-au stins, iar Gabriel Vlăduţ a spus publicului că „întârzierea nu are importanţă în faţa lucrurilor pe care le oferă festivalul“. Probabil asta nu se aplică în cazul celor ce n-au mai prins un loc pe scaun şi s-au plictisit aşteptând. „Nu mai suport, mă dor picioarele, n-am unde să scrumez, trebuie să mă plimb în toată sala“, a spus Mihai, vizibil deranjat. E şi asta o problemă. Pe de altă parte, Nikos Themistocle a repetat ideea libertăţii, exprimată cu o seară mai devreme: „Trebuie să fie liberă (muzica – n.r.) în pofida oricărei influenţe“.
Primele acorduri ale concurenţilor au răzbătut de pe scenă. Puţină lume le-a auzit, având în vedere că sala era aproape goală. Calitate, nu cantitate. Important este că le-a auzit juriul, format din aceiaşi Gabriel Vlăduţ şi Florin Şişu, cu apariţia nouă a preşedintelui juriului, Florin Silviu Ursulescu.
No Antidote şi trezirea din visare
Concurenţii din această seară au fost cei mai mulţi la număr: opt. Publicul formase conturul unui cerc al cărui centru se afla pe scenă; încă nu simţiseră nevoia să se apropie mai mult, cu excepţia câtorva fotografi care luau pulsul scenei. Aşa că i-au privit, de la distanţă, pe Florin Manolescu (folk, CCS Galaţi), Andreea Chircă (folk, CCS Craiova), Mihaela Pătran & ART (folk, CCS Craiova), Secret Society (rock, CCS Bucureşti) şi Alina Amon (folk, CCS Craiova), aclamându-i de oriunde se aflau în sală. Poate pentru că sunt de-ai noştri, poate pentru că au făcut spectacol pe scenă, poate pentru că au adus culoare cu personalitatea lor, membrii trupei No Antidote (rock, CCS Craiova) au reuşit să facă publicul să se dezmeticească. Spaţiul din faţa scenei s-a umplut uşor-uşor. Selma Goga (folk, CCS Craiova) a calmat spectatorii cu două balade, iar Equilibricks (rock, CCS Galaţi) a încheiat partea de concurs.
Sala a început să se umple; nu până la refuz, ci decent. Trupa Avatar a fost surpriza serii. Mulţi nu ştiau cu ce se mănâncă muzica lor; poate nici nu o ascultaseră. Poate nu ştiau dacă aia chiar e muzică sau doar imită grohăitul unui porc la tăiat. Solistul trupei a afirmat că „acesta e concertul de Crăciun al trupei“, deşi părea, mai degrabă, concertul de Ignat. Unii stăteau inerţi şi priveau de la marginea sălii, iar alţii, cu bâţâiala în suflet, se loveau între ei într-un pogo fericit. Dar, de gustibus non disputandum.
„Era mişto după ce mă lălăiră ăia o oră“
Nu doar trupa Avatar a fost o surpriză pentru ceilalţi, ci şi lor li s-a făcut o surpriză. Într-o „suprasolicitare“ de curent, de la prea mulţi waţi, li s-a „ars sursa“ de trei ori în mai puţin de 15 minute. Dovedindu-şi loialitatea, fanaticii şi fanii au continuat să cânte, chiar şi fără amplificatoare. Publicul s-a enervat: „Era mişto după ce mă lălăiră ăia o oră“, a spus un băiat. A zis că-l cheamă Satana.
Problema s-a rezolvat, după 20 de minute în care s-au întins prelungitoare pe holurile Casei Studenţilor. Băieţii de la Avatar au mai cântat puţin – câtă răbdare! -, iar locul le-a fost luat de Gabriel Vlăduţ, care a avut o sarcină grea: de a le refuza spectatorilor bisul celor de la Avatar. După un „nu“ categoric urlat energic în microfon, a urmat şi o lecţie de morală, cum că „toate se întâmplă la timpul lor“ şi că bisul trebuia cerut atunci când Avatarul ieşea de pe scenă. Atât i-a trebuit publicului, ca să înceapă corul de huiduieli.
Salvarea pentru Gabriel Vlăduţ, în această situaţie, a fost Viţa de Vie. Cum le-a rostit numele, cum huiduielile s-au transformat în urlete de bucurie. Adi Despot şi-a demonstrat, din nou, calităţile de artist complet, dansând, făcând atmosferă, cântând şi rostind cuvinte la care ar fi roşit fetiţele de 12 ani. Lăsând asta deoparte, Viţa de Vie a arătat că-şi respectă publicul. Chiar şi-au reamintit că primul lor concert în afara Bucureştiului a fost la Craiova. Şi au mai arătat ceva: performanţa adevărată. Cezar Popescu, chitaristul Viţei de Vie, este elevul celui care a câştigat, în 1994, marele premiu la acelaşi festival „Rock, Jazz, Folk“.
Când a sosit momentul despărţirii, bisul cerut de public nu doar că a fost acceptat, dar a fost triplu: două melodii alese de ei şi una de public. „Basul şi cu toba mare“ a fost cântecul de somn uşor, nu înainte ca Despot să anunţe că trupele care au venit să concerteze pe acea scenă merită admiraţie şi respect deplin. Cu inima plină de aceste două virtuţi, lumea a plecat din Casa Studenţilor pe la 01.20.
Punctualitatea nu e bună
Ultima seară de „Rock, Jazz, Folk“ a stat sub însemnele punctualităţii. Spectacolul a început la ora 19.30, în faţa unei audienţe deprimant de mici. Obişnuit, probabil, cu întârzierile din celelalte seri, publicul n-a apărut decât pe la recitalul lui Bogdan Grosu din timpul jurizării.
Înainte, însă, pe scenă s-au bătut în acorduri Ciprian Cotruţa (folk, CCS Iaşi), F.A.N. (rock, CCS Braşov), Click Life (rock, CCS Iaşi), High Seas ( folk, Craiova) şi Phaser (rock, Timişoara). Au urmat deliberările juriului, atât de lungi încât recitalul lui Bogdan Grosu luase sfârşit, iar luminile se stinseseră pe scenă.
Momentul mult aşteptat mai ales de concurenţi – dar şi de public -, cel al premiilor în diplome, a sosit. Primul premiu acordat a fost acela al juriului presei, format doar din trei jurnalişti. Deşi pe lista oficială se aflau mai multe nume, ceilalţi reprezentanţi ai presei n-au mai apărut. Astfel, trupa No Antidote a fost preferata acestui juriu. Membrii nu se aşteptau, iar bucuria a fost cu atât mai mare. Premiile pentru rock şi folk, oferite de juriul cel mare, le-au fost acordate trupei F.A.N. (CCS Braşov), respectiv Andreei Chircă (CCS Craiova).
După emoţionantele momente de ridicare a diplomelor, câştigătorii au fost poftiţi să mai cânte câte o melodie, ca să ne reamintească de ce au meritat distincţiile primite.
În timp ce trupa Luna Amară, revenită după scurt timp în Craiova, cânta în faţa unui public uşor mai numeros, membrii grupului Colibri aşteptau cuminţi în holul instituţiei. Ei au făcut poze cu redactorii revistei CSinfo, au râs şi au depănat amintiri. Luna Amară, susţinătoare a proiectului Roşia Montană, şi-a trântit un afiş cu salvarea acesteia peste numele firmei de sonorizare. Recitalul lor s-a încheiat, iar Colibri a urcat pe scenă. Cântând muzica unei întregi generaţii, ei au fost aclamaţi cu simpatie şi o uşoară urmă de melancolie.
Publicul, mai tânăr sau mai bătrân, s-a bucurat cu ocazia acestor trei zile ale unui festival naţional. Organizatorii şi-au făcut treaba cum au putut ei, printre căderi de curent şi întârzieri memorabile. Tot ce contează e că libertatea a fost la ea acasă; cea de expresie, cea a bucuriei şi cea a defectelor. Defecte neîntâlnite, probabil, în istoria pe care Gabriel Vlăduţ le-a spicuit-o celor din public, timp de trei seri.
