Lansarea monografiei-album a Bisericii Sf. Gheorghe Nou – realizată de Aurelia Florescu şi Dinică Ciobotea – care a avut loc săptămâna trecută, a permis accesul publicului la studiul critic al lui V.G. Paleolog despre locaşul de cult din Craiova
În acest studiu, criticul şi istoricul de artă V.G. Paleolog aduce în discuţie opera murală realizată de Eustaţiu Stoenescu la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Craiova. Dincolo de afirmaţiile şi constatările unui ochi profesionist, care a studiat îndelung arta plastică, explicaţiile lui Paleolog se leagă şi de percepţia omului fără o specializare în domeniu. „Un zid este spaţiu pictural mai greu de slujit decât o pânză. Zidul este, pentru pictura murală, un ce care se leagă necesar de arhitectură; şi întru câtva pictura murală, ca să se exprime, trebuie să se lepede de câteva legi ale picturii proprii, pentru a se apropia de acelea ale arhitecturii, – ba chiar şi de ale sculpturii (de-am vorbi numai de nevoile perspectivei şi regulile ce isvorăsc din respectarea ei).
Călcând pragul bisericei, simţurile noastre preştiu: auzul se organizează pentru a primi frumuseţea trivializată prin tărăgănare şi nazalizare; olfactivul pregăteşte acel miros de ceară arsă, de tămâe, de’nchis; iar văzul prevede atmosfera picturală, afară din timp, rece, fără viaţă şi nesfârşit de tristă în sărăcăcioasa ei tehnică şi sordida inspiraţie care caracterizează, cu excepţii numărate pe degete, starea de artă picturală a bisericilor noastre, în special orăşeneşti. Ei bine, la Sf. Gheorghe-Nou, sensaţia dintâi, aceea a actualului pictural, este de o vehemenţă aproape violentă“.
Eustaţiu Stoenescu a studiat arta pictoricească apuseană şi a desfiinţat barierele normelor artistice din ţara noastră. El „a rupt firul prea răsucit nu al tradiţiei picturale bisericeşti, ci al acelei nărăviri în trândăvia săracă de inspiraţie şi concepţie, şi sordida tehnică în care se complace încă balcanismul pictural, căruia timp de veacuri bietele simţiri de coloare şi de linie româneşti i-au fost rob orb şi netrebnică slugă. În locul aşteptatei şi temutei tristeţi de «pictură murală bisericească» oficială, cel ce deschide porţile dela Sf. Gheorghe se găseşte înaintea unui fapt nou. O simţire de bună bucurie – o euforie – îi năpădeşte’n suflet, ceea ce este un fel de a se ruga a câtorva“.
„Jocul graţios al forţei şi al frumosului“
După părerea lui V.G. Paleolog, „opera dela Sf. Gheorghe este un ce pictural, unul şi total, creiând prin întregimea lui un sistem vizual unitar, care se înalţă într’o procesiune logică până la valoarea unui sistem optic propriu pictorului sie-şi, şi nouă unic […] Artistul se serveşte foarte îndemânatic de efectele fortelui şi de orice îi pune la îndemână pianissimo-ul, ştiind foarte bine că, din opoziţia fericită dintre colori dominante şi colori neutre reiese jocul graţios al forţei şi al frumosului“.
Criticul de artă descrie, şi încă puternic, ideea de frumos într-o accepţiune mai puţin întâlnită. „În marea mirare care se face stăpână pe viaţa şi simţirea celui ce păşeşte pentru întâia dată pragul acestei biserici, un element de seamă este, de sigur, asimetria evidentă a unor personagii, şi în deosebi persistenţa unui microcefalism insistent. Este un fapt: frumuseţea nu poate fi fără o oarecare ciudăţenie. Ciudăţenia, straniul, ne-mai-văzutul, formează acel dintâi semn care alarmează perceperea estetică“. Pictorul Stoenescu a dat picturii murale un nou suflu, „căci de cu jugrăvirea bisericii Sf. Gheorghe-Nou din Craiova de către Eustaţiu Stoenescu se deschide, hotărât, un drum nou şi o epocă nouă istoriei picturii religioase româneşti“.
Ieşind din biserică, vizitatorul rămâne impresionat de ceea ce a văzut, iar senzaţia nu-l părăseşte prea curând. „E timp să luăm popas, şi pentru o mai bună adunare a gândurilor şi simţirilor, ieşi-vom din lăuntrul bisericei şi şezu-vom pe scaunul de piatră al închipuitei fântâni cu murmur viu, ce va fi şi ea o rugă lângă acest locaş. Aici, în afară de puterea tainică ce se desface din faptul de artă, din întregul pictural părăsit, mintea şi simţirea îşi vor aşeza numerele lor fatidice în cumpenile întrebărei“.
Concluzia reputatului V.G. Paleolog, al cărui studiu a rămas neobservat în bătaia puştilor din cel de-al Doilea Război Mondial, îl compară pe Eustaţiu Stoenescu, şi pe bună dreptate, cu o albină, una „încărcată de miere neştiută şi de mirezme stranii, strânse dintr’o floră perenală de sigur, aproape lipsit însă de busuiocul şi isma miriştilor noastre, dar printr’un fir şi printr’un iz ascuns, totuşi, localnică plaiului“.
