14.2 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPatronul fabricilor de mezeluri Spak s-a sinucis

Patronul fabricilor de mezeluri Spak s-a sinucis

Afaceristul oltean Constantin Spak, patronul grupului de firme Spak Groupe, a fost găsit mort sâmbătă după-amiază în incinta fabricii sale de mezeluri din localitatea Valea Mare, judeţul Olt. Acesta a fost găsit de soţia sa înjunghiat în zona inimii, femeia sunând imediat la 112. Cadrele medicale de pe ambulanţă au încercat zeci de minute să-l resusciteze, fără rezultat însă. Potrivit medicilor legişi, bărbatul, în vârstă de 60 de ani, s-a sinucis. „Din primele cercetări s-a stabilit că persoana decedată şi-a aplicat trei lovituri de cuţit în zona inimii. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina în vederea efectuării necropsiei, nefiind suspiciuni de omor“, a declarat comisarul-şef Elena Tinca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.
Apropiaţii omului de afaceri spun că acesta avea mari probleme financiare, dar şi grave probleme de sănătate. Constantin Spak suferea de o boală gravă şi fusese supus anul trecut unui transplant de ficat. „Ultima dată l-am văzut marţi. Am venit în vizită împreună cu doi prieteni pentru că simţeam că este ceva în neregulă cu el. Ştiu că suferise o intervenţie chirurgicală la ficat, dar nu cred că acesta este motivul. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu el. Era un om deosebit“, a spus Gabriel Prasacu, un afacerist oltean.
Constantin Spak avea două fabrici de mezeluri în judeţul Olt, în localităţile Potcoava şi Valea Mare. Se pare că acesta avea datorii de peste două milioane de euro la bănci şi, pentru că nu mai reuşea să îşi achite ratele, banca i-ar fi pus sechestru pe proprietăţi.  Afaceristul avea trei copii, doi băieţi şi o fată. Cel mai mare dintre ei, Iulius, este consilier în cadrul Consiliului Local Slatina, iar cel mijlociu, Traian, are o relaţie cu interpreta Andreea Antonescu, cu care urmează să aibă un copil.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

10 COMENTARII