15.9 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalOltul, sărac în grupuri de producători

Oltul, sărac în grupuri de producători

 

 

OLT. Reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Olt sunt sceptici şi pentru acest an în privinţa înfiinţării grupurilor de producători. Deşi în mai multe localităţi există cooperative agricole care comercializează cu ridicata (Strejeşti, Grădinari, Giuvărăşti etc.), transformarea acestora în grupuri de producători este ocolită aproape strategic, deşi acest pas ar atrage sprijin financiar din partea statului pentru producătorii agricoli.

Singurul grup de producători care funcţionează este Legumicola Pleşoiu, care numără 41 de membri. Chiar dacă şi aici mai sunt multe de făcut până ca grupul să aibă recunoaştere finală, paşii importanţi privind procedura au fost făcuţi. Prima încercare a grupului de a atrage bani din fondurile publice a fost anul trecut, însă ea a eşuat din anumite motive. „Nu ştiu în amănunt ce-i mai trebuie acestui grup să aibă recunoaştere totală şi să poată să beneficieze de sprijinul statului, dar ştiu că el funcţionează ca atare şi este singurul caz din judeţ. De ce nu vor oamenii să se asocieze şi să formeze astfel de grupuri de producători nu ştim. Cred că la mijloc este vorba de mentalitate. Mai este o încercare la Izbiceni, unde există un asemenea grup, dar nu este funcţional. El există de anul trecut, dar am înţeles că primarul localităţii ar dori să înfiinţeze mai întâi o staţie de sortare/preambalare/ambalare şi o hală pentru vânzare, ca totul să funcţioneze ca la carte, după ultimele cerinţe în domeniu. Dacă acest lucru se va realiza, produsele agricole vor fi comercializate oficial, cu documente, şi nu cu ridicata, aşa cum se practică în prezent în judeţ“, a declarat Ştefan Grigore, directorul adjunct al DADR. Acesta avansează drept cauză a indiferenţei oamenilor la acest capitol teama de anumite cheltuieli în cadrul unui asemenea grup organizat. „Un grup de producători trebuie să aibă un sediu, care presupune cheltuieli cu chiria, întreţinerea etc. În plus, el trebuie să aibă angajaţi permanenţi cărora trebuie să li se asigure lună de lună salariul. Toate astea vin, cel puţin iniţial, din cotizaţiile membrilor. Or, aceştia se tem, cred eu, de banii pe care trebuie să-i pună la bătaie şi în perioadele moarte, când ei nu mai înregistrează venituri din vânzări. Ceea ce nu înţeleg oamenii este că, odată devenit funcţional, grupul de producători poate primi bani de la stat cu titlu de sprijin. În plus, pot apărea alte oportunităţi. Cam acesta este, de fapt, viitorul fermierului şi vorbesc şi de faptul că România a pătruns în piaţa comună europeană“, a susţinut Grigore.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII