Au făcut deliciul epocilor în care s-au consumat – sunt divorţurile care au scris istorie.
În straie de sărbătoare, tineri îndrăgostiţi sau nu, cu foaie de zestre la purtător, mergeau în faţa Domnului spre a le fi recunoscută căsătoria. Un ofiţer al Stării Civile care să le înmâneze un act nu exista. Abia prin 1831, Regulamentul Organic avea să facă posibilă apariţia primelor acte de stare civilă, naştere, căsătorie sau deces. Şi uite aşa, mânaţi de o dragoste sinceră sau mai degrabă de dorinţa de a-şi îmbunătăţi starea materială, tinerii încercau să pună bazele unei căsnicii. De multe ori eşuau. Continuau să trăiască însă sub acelaşi acoperiş, chiar dacă bruma de sentimente se epuizase de mult, căci un divorţ era inacceptabil. Şi totuşi, în „normele de drept din secolele XVII-XVIII, divorţul este prevăzut. Pentru început, doar în anumite situaţii: de exemplu, cel din cauza adulterului, o faptă extrem de gravă, mai ales dacă era vorba de o femeie“, a precizat Toma Rădulescu, şef de secţie la Muzeul de Istorie. Dacă doamna casei era surprinsă în braţe străine, zestrea îi era luată şi ea era înlăturată de la moştenire. Aşa că, dacă până la momentul flagrantului delict soţul său avusese doar drept de administraţie asupra averii, nepermiţându-i-se să o înstrăineze fără ştirea soţiei, în caz de divorţ din cauza adulterului, ea îi revenea soţului de drept.
Povestea unei boieroaice craiovene
Pornind de la aceste artificii, se naşte şi povestea unei boieroaice de prin partea locului, al cărei nume s-a pierdut undeva prin negura timpului. Femeia este pusă de soţul său în postura de a face faţă unui divorţ din cauza adulterului. Soţul era avid de avere şi doritor de a se descotorosi de cea căreia îi declara cu ani în urmă, ani mulţi, de altfel, dragostea în faţa Domnului. Avea bijuterii numeroase şi pământuri multe boieroaica noastră şi, în plus, un soţ care visa de mult să se bucure singur de pe urma lor. Se pune la cale un adulter: personajele principale, bineînţeles, boieroaica şi un ţigan de la moşie, care se pare că şi-ar fi descoperit dragostea în braţele doamnei. Motiv de divorţ. Boieroaica rămâne fără avere, căci, conform normelor în vigoare, ea revenea soţului „înşelat“. „Vădit nedreptăţită, boieroaica găseşte de cuviinţă să se plângă Patriarhului Ierusalimului, venit în vizită în Oltenia. După ce este pusă să jure pe Sfânta Evanghelie că nu a păcătuit, averea îi este dată înapoi“, a povestit Toma Rădulescu.
Un sfânt în Ţara Românească
Tot în vremuri de mult apuse, căsătoria care era contestată putea fi anulată de o autoritate. Un exemplu elocvent având la bază acest motiv îi aduce în prim-plan pe Sfântul Nifon şi Radu cel Mare. Povestea începe pe vremea când Biserica Ţării Româneşti s-a învrednicit a fi cârmuită la începutul secolului al XVI-lea de unul dintre marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, Sfântul Nifon, care, în perioadele 1486-1488 şi 1496-1498, a fost patriarh al Constantinopolului. În anul 1498, el a fost surghiunit la Adrianopol, unde l-a întâlnit pe voievodul muntean Radu cel Mare (1495-1508). Acesta, văzându-i aleasa vieţuire duhovnicească, l-a rugat să vină în Muntenia, pentru a pune în rânduială viaţa bisericească de aici.
Războiul blestemelor – alt destin, alte personaje
Însă, în scurt timp, a izbucnit un conflict între domnitor şi Mitropolit, din cauza faptului că Radu cel Mare îl proteja pe boierul moldovean Bogdan, ce-şi lăsase nevasta şi copiii în Moldova (fugind de pedeapsa dată lui de Ştefan cel Mare, ca urmare a unei trădări) şi se căsătorise „în fărădelege“ cu sora sa, domniţa Caplea. Sfântul Nifon a considerat căsătoria lipsită de moralitate şi a cerut anularea ei. De aici a început un adevărat război. Radu cel Mare a vrut să se răzbune pe Nifon, care a fost ascuns de Neagoe Basarab în Casa Băniei, spre a nu fi ucis, pentru ca mai apoi să părăsească Ţara Românească, dar nu înainte de a-l afurisi pe boier, cât şi pe cei ce-l ajutaseră la săvârşirea fărădelegii, proorocind apoi despre suferinţele care aveau să se întâmple Ţării Româneşti şi domnitorului ei. „Din Ţara Românească, Sfântul Nifon se va opri puţin timp la Sofia, după care va poposi iarăşi în Sfântul Munte, mai întâi la Mânăstirea Vatopedu, apoi la Dionisiou, unde s-a şi sfârşit din această viaţă, pe 11 august 1508, la vârsta de 90 de ani. În anul 1515, la trei ani de domnie, domnitorul Neagoe Basarab a trimis o delegaţie la Muntele Athos, condusă de logofătul Danciu, delegaţie ce avea scopul de a cere în dar, pentru un timp, moaştele Sfântului Nifon. În acest fel, moaştele sfântului ierarh au ajuns la Mânăstirea Dealu, racla cu ele fiind depusă peste mormântul lui Radu cel Mare, ca semn de împăcare şi dezlegare de blestem. În 1517, pe 16 august, s-a săvârşit canonizarea Sfântului Nifon, aceasta fiind prima canonizare despre care ştim că s-a săvârşit la noi în ţară. După ce moaştele Sfântului Nifon au fost ţinute mai multe zile pentru închinarea credincioşilor, ele au fost aşezate într-un sicriu de argint curat, poleit cu aur şi înfrumuseţat cu pietre scumpe, dăruit de Neagoe Basarab în semn de preţuire faţă de Sfântul Nifon. Astfel cinstite, moaştele Sfântului au fost duse înapoi la Dionisiou, unde călugării de acolo, fiind adânc mişcaţi de darurile făcute de domnitorul Ţării Româneşti, au hotărât să dăruiască acestuia capul şi o mână din moaştele Sfântului Nifon. Acestea vor fi depuse cu preţuire în Mânăstirea Curtea de Argeş, după care vor fi mutate, în 1949, în Biserica Sf. Dumitru, catedrala Mitropoliei Craiovei, unde se află şi astăzi“, precizează Pr. Prof. Ion Ionescu, în „Viaţa şi pătimirea Părintelui nostru Nifon, Patriarhul“, în vol. „Sfinţi români şi apărători…“.
Divorţul soţilor Romanescu
Alt divorţ celebru coboară din paginile de istorie. De această dată, protagoniştii sunt Nicolae Romanescu, primarul Craiovei, şi soţia sa, Lucia Romanescu, născută Fălcoianu. Povestea tristă a unei căsnicii începe în perioada în care Nicolae Romanescu se afla refugiat la Iaşi, în 1916. La acea vreme şi-a îndemnat fiul, pe Ionel, un iscusit pilot, să lupte voluntar pe front. Fost elev al Şcolii de pilotaj din Franţa, Ionel Romanescu s-a prăbuşit cu avionul, cu doar câteva zile înainte de semnarea armistiţiului care anunţa încetarea primului război mondial. Doamna nu avea să-l ierte niciodată. Aşa că a divorţat la scurt timp de Nicolae Romanescu, dedicându-se activităţilor caritabile, în memoria fiului său.
Istoria le notează, le păstrează, căci şi ele, divorţurile de odinioară, vin să întregească tabloul unor vremuri de mult apuse.
