A fost abandonat in spital imediat dupa nastere. Mama si-a cunoscut-o datorita unor oameni cu suflet. Pe tata insa nu l-a cunoscut niciodata, iar acum nici nu stie daca isi mai doreste sa-l vada. Anul acesta, Valter Tambura este singurul tânar institutionalizat admis, la buget, la Facultatea de Teologie, sectia Asistenta Sociala.
Valter Tambura este un tânar institutionalizat, de 22 de ani, care si-a petrecut copilaria prin centre de copii, iar acum locuieste alaturi de alti cinci colegi si prieteni, „frati adevarati“, in unul dintre apartamentele de tip familial ale Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Dolj. Este un tânar extrem de sensibil, maturizat, din pacate, prea devreme.
La vârsta copilariei, Valter si-a vazut pentru prima data mama
„De mic sunt la leaganul de copii. Mama m-a lasat in spital imediat dupa ce m-a nascut si a plecat. Am stat o perioada la un leagan de copii din Gorj, apoi la o casa de copii, iar in 1995 am fost transferat la Centrul de Plasament nr. 2 din cartierul Craiovita Noua. Eram mic, nu imi mai amintesc cu exactitate vârsta când doamna Fani Mitran, fosta sefa a centrului de plasament in care locuiam la acel moment, mi-a facut o surpriza pentru care o sa-i ramân recunoscator toata viata. Intr-o zi mi-a spus ca ma va trimite pe teren cu alti doi asistenti sociali, sa imi ofere sansa sa ies dincolo de portile centrului… Eram foarte speriat, refuzasem in nenumarate rânduri sa fiu infiat si mi-era teama sa nu mi se intâmple ceva. Socul a fost insa teribil. Asistentii sociali m-au dus la Plenita, in satul Risipiti, au oprit la o poarta, au chemat o femeie afara pe care mi-au prezentat-o. Era mama mea!“, a povestit cu glasul sugrumat de emotie Valter.
„In fiecare an, pe 23 august, mergeam sa o felicit de ziua ei“
A aflat atunci ca mama lui era extrem de bolnava, isi ducea zilele in conditii mizere, traind in concubinaj cu un om la fel de bolnav ca si ea… „Nu a fost nevoie sa ii spuna nimeni cine sunt. Când m-a vazut, mama m-a recunoscut imediat. Din acel moment, in fiecare an, pe 23 august, mergeam sa o felicit de ziua ei, sa ii povestesc despre mine si sa o imbarbatez, sa lupte cu boala care o distrugea de la an la an. Era foarte bucuroasa când ma vedea, ma imbratisa si plângea… In 2003, din pacate, a murit… Noroc ca am fost anuntat, pentru ca din spital nu voiau sa ne-o dea sa o ingropam pentru ca nu avea, spuneau ei, pijama…“, a adaugat tânarul. Pe tata nu l-a vazut nici pâna in ziua de astazi, a aflat insa ca l-ar fi cautat la implinirea vârstei de 20 de ani, „mult prea târziu insa, când probabil avea nevoie de forta de munca“.
Si-a urmat visul de a deveni asistent social
In ciuda necazurilor care i-au presarat fara vina lui viata, Valter a dat dovada insa de o putere de caracter si o ambitie rar intâlnite. A urmat profesionala de Mecanici Auto, dorindu-si foarte mult sa obtina permis de conducere. Nu a avut insa sansa sa dea examenul pentru a-l obtine deoarece, chiar in zilele in care erau programate examenele, a trebuit sa se ocupe de inmormântarea mamei. A trecut insa si peste nenorocirea de a-si pierde cea mai draga fiinta si si-a continuat viata. „Nu m-am multumit cu profesionala. De aceea, dând niste diferente, m-am transferat la Liceul CFR din Craiova, la sectia Tehnician – Transporturi. Insa dorinta mea era alta. De mic aveam un vis pe care il impartasisem unor oameni dragi sufletului meu: mitropolitul Nestor, apoi parintele duhovnicesc si Inalt Prea Sfintitul Mitropolit Teofan, acela sa devin asistent social. Profesorul de religie din liceu, Marius Lunganu, a fost cel care m-a incurajat permanent, m-a meditat de câte ori a fost nevoie si mi-a spus sa dau mai departe la facultate pentru a-mi implini visul de a fi asistent social“, a spus Valter Tambura.
Asteapta alocatia sa faca cinste colegilor
Nu a mers nimeni cu el la examene si nici in ziua afisarii rezultatelor nu si-a dorit acest lucru; stia ca „parintii“ au emotii mai mari decât candidatul, asa ca a preferat ca doamnele instructoare si colegii lui sa il astepte acasa. Spre fericirea tuturor, Valter a reusit, fiind admis la buget la sectia Asistenta Sociala din cadrul Facultatii de Teologie. Insa, nu a apucat nici pâna in acest moment sa faca cinste colegilor, asteapta alocatia sau in cel mai bun caz ziua lui de nastere, la sfârsitul lui octombrie… „Când o sa devin asistent social vreau sa fiu ca un parinte, ca un preot la spovedanie cu copiii din centrele de plasament. Imi amintesc ca atunci când eram mic fiecarei doamne instructor sau asistent social ii spuneam mama, incercam pe cât posibil sa ma apropii de ele, simteam nevoia de dragostea si protectia parinteasca. Dupa terminarea facultatii vreau sa urmez un master, apoi sa imi gasesc un loc de munca, pentru a fi pe picioarele mele, atunci când voi fi nevoit sa parasesc apartamentul de tip familial si sa ma intretin“. Nu este suparat pe mama sa, in sufletul lui este constient ca daca ar fi avut posibilitati l-ar fi tinut lânga ea si nu l-ar fi lasat in spital…
Voluntar in cadrul unor asociatii umanitare
Reprezentantii DGASPC Dolj l-au trimis ca instructor de grup intr-o tabara la Voineasa, iar astazi pleaca, impreuna cu colegi de vârsta lui, la Covasna. Tânarul se implica deja in diverse actiuni sociale, fiind voluntar la Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi din România, filiala Craiova, dar si in cadrul Societatii Ortodoxe a Femeilor.
