Un angajator care schimbă contractele de muncă ale salariaţilor, reducând fictiv timpul de lucru de la opt ore pe zi la două ore, plăteşte la stat mai puţin cu circa 462 de lei pentru fiecare angajat, decât dacă aceştia ar fi încadraţi cu salariul minim pe economie. Pentru ca angajaţii să nu facă scandal, li se mai plătesc „la negru“ 100 de lei pe lună în plus la salariu. În acest fel angajaţii câştigă pe termen scurt, dar pierd pe termen lung.
La 90% dintre firmele care au angajaţi pe două-patru ore pe zi, ITM-ul a constatat deficienţe. Chiar dacă multe dintre aceste societăţi au remediat deficienţele descoperite în legătură cu declararea timpului de muncă al angajaţilor şi le-au întocmit contracte de muncă pe opt ore pe zi, unii angajatori au găsit modalităţi prin care păcălesc atât angajatul, cât şi bugetul de stat.
„Oamenii sunt păcăliţi în mod grosolan!“
„În loc să declare 170 de ore pe lună lucrate de salariaţi, angajatorii declară 20-30 de ore efectiv lucrate, invocând fie că atâta au lucrat, fie că nu şi-au îndeplinit norma, fie că nu prea au dat pe la serviciu. Deci, reduc timpul de lucru evidenţiat în documente şi plătesc impozite la stat la acel venit mic, respectiv le plătesc oamenilor contribuţii la nivelul acelui venit mic, ca şi când angajatul ar fi plătit în acord. Se întâmplă acest lucru chiar dacă angajatul are contract de muncă pe opt ore pe zi. Oamenii sunt păcăliţi în mod grosolan!“, a declarat inspectorul-şef al ITM Dolj, Cătălin Mohora, care a menţionat că aceste aspecte se întâmplă cu bunăştiinţă şi acceptare din partea angajatului. „Legiuitorul nu a prevăzut ce se întâmplă în cazul acestor modalităţi, dar, în funcţie de deficienţele ce pot fi constatate la un angajator, amenda este între 300 şi 20.000 de lei“, a spus Mohora.
Calcul în avantajul angajatorului
GdS a efectuat o analiză care arată de ce este avantajos pentru angajator să aibă salariaţi cu contracte pe două ore pe zi, din punct de vedere al contribuţiilor ce se achită la stat. La un salariu minim pe economie de 850 de lei, angajatorul plăteşte la stat doar o sumă de 457 de lei sub formă de contribuţii, plus 141,95 lei impozit pe venitul salariatului, care chiar dacă e plătit din venitul unui angajat, tot firma îl achită către stat. În total, la un salariu minim, dările firmei ce trebuie plătite către stat (contribuţie angajat, angajator şi impozit) totalizează 598,5 lei. Dacă angajatul are contract de muncă de numai două ore pe zi, atunci angajatorul nu poate să-l încadreze cu mai puţin de 212,5 lei pe lună, adică echivalentul salariului minim pe economie raportat la două ore, şi nu la opt ore de lucru pe zi. La un astfel de salariu pe două ore, firma va plăti la stat 136,5 lei, reprezentând contribuţii şi impozit. Deci, între un contract de muncă evidenţiat cu normă întreagă şi un contract pe două ore există o diferenţă de 462 de lei, pe care firma nu i-ar plăti statului.
O firmă care are 100 de angajaţi iniţial plătiţi cu salariul minim de 850 de lei şi cărora le reduce doar în acte timpul de lucru pe contractele de muncă nu mai plăteşte la stat 46.200 de lei pe lună. Rămâne de văzut cum dovedeşte statul că oamenii lucrează opt ore şi nu doar două, câte au în contract. Unii angajatori iau în calcul şi amenda de la ITM, care poate fi de maximum 20.000 de lei. Dacă unele firme au economie la contribuţii şi la impozite pe salarii de 46.200 de lei pe lună, societăţile preferă amenda maximă decât dările uriaşe către stat.
Unde intervine mituirea salariaţilor
În realitate, puţine sunt firmele la care angajaţii au timp de lucru parţial evidenţiat în acte şi prestează efectiv acel timp de lucru de două-patru ore zilnic. În realitate, oamenii stau tot opt-zece ore la serviciu zilnic, dar au contracte pe numai două ore. Şeful ITM Dolj spune că acei angajaţi „au fost mituiţi de angajatori, în sensul că li s-a promis şi li s-au dat 100-200 de lei în plus la salariu, dacă acceptă diminuarea timpului de muncă, deci a contractului individual de muncă. Vă daţi seama că angajatul primeşte acei 100 de lei în plus la salariu, şi acceptă reducerea timpului de lucru, dar este fentat de angajator, pentru că nu are aceeaşi protecţie socială ca atunci când ar evidenţia în acte exact timpul de lucru“, a declarat Mohora. În plus, angajaţii ascund situaţia reală de la firme, fie de teamă că vor fi disponibilizaţi, fie de teamă că îi aud colegii de muncă, mai vechi în acea organizaţie, că „toarnă“ la ITM. „Noi avem nevoie de adevăr. Îi încurajăm pe oameni să dea declaraţie că ei, de fapt, lucrează opt-zece ore, dar au fost puşi să semneze reducerea timpului de lucru. Este în avantajul lor acest lucru!“, a precizat Mohora.
Domeniile în care oamenii au contracte pe două ore, dar lucrează opt
Potrivit statisticilor de la ITM Dolj, din cele 1.700 de firme verificate de anul trecut şi până acum, care au în evidenţe mai mult de trei angajaţi cu timp parţial de lucru, cele mai multe nereguli sesizate de inspectori au fost la firme din domenii diverse de activitate: societăţi care lucrează în lohn (confecţii, pielărie), prestări servicii (spălătorii, vulcanizări, service auto), alimentaţie publică (baruri şi restaurante), construcţii, agricultură şi altele. „În general, firmele care au modificat contractele individuale ale angajaţilor provin din domenii de activitate cu grad ridicat de evaziune“, a spus reprezentantul ITM Dolj.
Există şi angajaţi care cer ei schimbarea contractului de muncă
Nu toţi angajaţii firmelor respective sunt obligaţi sau mituiţi să accepte diminuarea timpului evidenţiat în contractul individual de muncă. Există o categorie de angajaţi care cer singuri să li se treacă un salariu mai mic în acte. Numeric, ei nu sunt mulţi, în opinia şefului ITM Dolj, dar iniţiativa de diminuare a salariului în acte le aparţine. „Este vorba despre aceia care au pensie alimentară de plătit şi care vor să li se reţină o sumă cât mai mică din veniturile evidenţiate în acte, aceia care au popriri pe salarii de la bănci şi alţii“, a declarat Cătălin Mohora.
Ce pot pierde angajaţii care acceptă contracte pe două ore:
– pot fi afectaţi la şomaj dacă nu au lucrat o perioadă mai lungă de timp;
– la un salariu infim pus pe contractul de muncă, în caz de neplată a drepturilor băneşti pe o perioadă, angajatul nu poate dovedi că a lucrat opt ore şi că firma îi datorează o sumă mai mare de bani. În acte figurează salarii de câteva sute de lei;
– în cazul unui credit bancar de nevoi personale sau prin „Prima Casă“, angajatul nu se încadrează în condiţiile băncii pentru că nu are veniturile reale trecute în acte;
– în cazul în care angajatul ajunge la vârsta de pensionare, punctul de pensie se calculează şi în funcţie de veniturile avute din salarii. La salarii foarte mici trecute în acte, şi pensiile vor fi pe măsură.
