Şapte investitori din Spania, membri ai grupului de firme ALTEC, au sosit în Gorj pentru a anunţa deschiderea unei fabrici de cărămidă în comuna Bustuchin, însă nu s-au decis când să se întâmple evenimentul.
Reprezentanţii câtorva firme de construcţii din Spania doresc să îşi mute o parte din afaceri în Gorj, însă nu sunt hotărâţi să ofere autorităţilor locale termene clare pentru demararea unor investiţii. Şapte investitori reuniţi într-un consorţiu de firme ce poartă numele ALTEC au fost primiţi ieri la Prefectura Gorj de prefectul Ion Florescu şi de preşedintele consiliului judeţean, Ion Călinoiu. Ibericii şi-au prezentat intenţiile de a construi o fabrică de cărămidă din argilă în comuna Bustuchin, unde au cumpărat deja 15 hectare de teren, însă ezită, deocamdată, să facă şi alţi paşi în continuarea investiţiei. Motivul este legat de criza economică şi de faptul că în ţara natală, unde deţin câteva fabrici mari de cărămidă, spaniolii au început să concedieze muncitori. Salariul mediu brut pentru un angajat care lucrează la o fabrică de cărămidă din Spania este de 1.200 de euro, după cum au precizat oamenii de afaceri străini. Mâna de lucru ieftină este unul dintre principalele motive care i-au convins pe investitori să fie atraşi, în urmă cu un an, de oferta primită de la primarul din Bustuchin, Ion Ciocea. Un muncitor român s-ar mulţumi şi cu numai câteva sute de euro, la un loc de muncă oferit în comună. Când se va întâmpla acest lucru, nimeni nu ştie.
Primarul se roagă să vină investitorii
Edilul din Bustuchin, Ion Ciocea, speră ca investitorii să se ţină de promisiune şi să semneze contractul cu primăria la sfârşitul acestui an, pentru ca la începutul lui 2010 să fie demarată construcţia propriu-zisă a fabricii. „I-am dus peste tot şi eu îi văd oameni serioşi. Mi-au arătat fabricile lor şi totul este mecanizat la ei. Sper să se ţină de cuvânt şi să apară această fabrică de cărămidă, care ar însemna foarte mult pentru comună. Este vorba de o investiţie care ar putea ajunge la 18 milioane de euro şi 300 de tone de cărămizi pe zi. De asemenea, vor fi 50 de muncitori şi alte 50 de locuri de muncă sunt prevăzute la o fabrică de paleţi pentru cărămizi. Materia primă există şi ei au investit până acum 300.000 de lei în 15 hectare de teren. Eu cred că nu se vor opri la acest stadiu, dacă tot au cumpărat terenul şi a fost plătit un studiu de fezabilitate. Unul dintre investitori este interesat să deschidă şi un parc de vânătoare în Gorj şi îl voi duce să îi prezint câteva zone din nordul judeţului. Eu consider că nu au venit să se plimbe şi rămân încrezător că i-am convins să facă această investiţie. Noi le oferim toate facilităţile în ceea ce priveşte infrastructura şi taxele locale. Cred că au găsit la Bustuchin un primar care nu i-a întrebat «Care e partea mea?»“, a spus Ion Ciocea, primarul localităţii.