17.3 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateOSCAR 2016- Gala laureaților celei de-a 88-a ediții

OSCAR 2016- Gala laureaților celei de-a 88-a ediții

Gala laureaților celei de-a 88-a ediții a premiilor Oscar va avea loc în această seară, la Dolby Theatre din Los Angeles, și va fi transmisă în direct în peste 225 de țări și regiuni din întreaga lume, după cum anunță pagina web a organizatorilor prestigioasei ceremonii, scrie Agerpres.

Evenimentul îl va avea ca gazdă pe Christopher Julius Rock III, cunoscut sub numele de Chris Rock, scenarist, producător de televiziune, regizor și unul dintre cei mai îndrăgiți actori afroamericani din SUA. El a mai avut în 2005 această dificilă misiune și este deosebit de încântat de noua provocare.

Lista vedetelor cinematografice care vor înmâna prețioasele distincții cuprinde, ca în fiecare an, actori, regizori, muzicieni, printre care unii deținători ai statuetelor de aur, iar alții, nominalizați anul acesta. Prin ei se vor număra J.J. Abrams, Patricia Arquette, Cate Blanchett, Emily Blunt, Sacha Baron Cohen, Russell Crowe, Benicio Del Toro, Morgan Freeman, Whoopi Goldberg, Lady Gaga, Quincy Jones, Julianne Moore și Eddie Redmayne.

Filmul ”The Revenant” pleacă din postura de mare favorit, cu 12 nominalizări, inclusiv la categoriile ”Cel mai bun film”, ”Cel mai bun regizor”, ”Cel mai bun actor în rol principal” și ”Cel mai bun actor în rol secundar”. Pe locurile următoare figurează ”Mad Max: Fury Road”, care a obținut 10 nominalizări, ”The Hateful Eight” — 8, ”The Martian” — 7, ”Spotlight”, ”Bridge of Spies” și ”Carol” — câte 6, iar ”The Big Short” și ”Star Wars: The Force Awakens” — câte 5.

Conform specialiștilor, în 2016, competiția pentru cel mai apreciat premiu – ”Cel mai bune film”- are un rezultat greu de prognozat, peliculele ”The Revenant”, „The Big Short” și ”Spotlight” fiind cotate cu cele mai mari șanse, fără a se exclude însă și surprizele.

La categoria ”Cel mai bun film în limbă străină”, mari șanse la statueta de aur are lungmetrajul ”Son of Saul”, al regizorului ungar Laszlo Nemes, în care joacă și actorul român Levente Molnar. Pelicula a obținut deja în 2016 Globul de Aur pentru ”Cel mai bun film străin”.

Întregul eveniment este însoțit de măsuri de securitate speciale, sporite în 2016 în contextul în care în California este încă viu șocul produs de atacul terorist din 2 decembrie 2015, când un cuplu de musulmani radicalizați a împușcat mortal 14 persoane și a rănit alte 21 la un centru social din San Bernardino.

Noaptea premiilor se va încheia cu tradiționalul ”Governos Ball”, marea petrece oficială organizată de Academia de Film pentru 1.500 de invitați — câștigătorii trofeelor și toți cei nominalizați, prezentatorii și cei care au asigurat numerele artistice din timpul ceremoniei. Atmosfera va fi întreținută de Troy ‘Trombone Shorty’ Andrews și formația sa ”Orleans Avenue”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS