Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, cere luarea unei hotărâri judecătorești în cazul Dan Voiculescu în dosarul ICA. „Dosarul lui Voiculescu se prescrie în decembrie. Nu este normal ca un dosar care este pe rolul instanței de 6 ani să nu se finalizeze cu o hotărâre, indiferent că este de condamnare sau de achitare. Nu este normal ca faptele să se prescrie și să stăm pasivi fără să luăm o decizie cu privire la vinovăția sau nevinovăția unei persoane”, a declarat Kovesi, aseară, pentru B1 TV.
Declarația vine după ce magistrații au decis, ieri, să amâne judecarea dosarului ICA în care este implicat și Dan Voiculescu, pentru data de 1 iulie.
Procurorul șel al DNA consideră că subordonații săi nu au făcut nicio greșeală în dosarul lui Voiculescu, cel care ar fi amenințat cu o plângere la Inspecția Judiciară. „Noi putem fi oricând reclamați la Inspecția Judiciară. Dar, există și infracțiunea de denunț calomnios. Dacă vreun procuror din DNA a comis vreo faptă penală, să se ancheteze. Dar, în acest caz sunt convinsă că nu s-a comis nicio faptă penală”, a mai spus Kovesi, la TVR.

