32.9 C
Craiova
miercuri, 6 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateActivităţi de vacanţă la „Colibri“

Activităţi de vacanţă la „Colibri“

Teatrul „Colibri“ din Craiova vine în întâmpinarea micuţilor pe perioada vacanţei intersemestriale cu o serie de manifestări. În fiecare dimineaţă, de la ora 10.30, începând de luni, 3 februarie, până vineri, 7 februarie, cei mari şi cei mici vor avea parte de proiecţii de film în foaier, pentru ca apoi să călătorească în lumea poveştilor în Sala Studio. Vor deschide cufărul cu poveşti cu „Cheiţa fermecată“ (luni, 3 februarie, de la ora 11.00), vor păşi alături de „Prietenii Motanului Încălţat“ (marţi, 4 februraie), se vor prinde în „Joacă prin lumea poveştilor“ (miercuri, 5 februarie, şi joi, 6 februarie), pentru ca, în final, să îl cunoască şi pe „Miorlau“. De asemenea, în fiecare zi a vacanţei, de la ora 16.00, se vor deschide porţile „Fabricii de poveşti“, graţie parteneriatului cu Teatrul „Ariel“ din Târgu Mureş. Nu lipsesc din programul de vacanţă nici atelierele de după-amiază, de la ora 17.00: „ABC“, „Exerciţii -poezii pentru cei mai mici copii“, „Primul pas pe scenă“, „Jocul de-a joaca“ şi „Să cântăm şi să dansăm“.
Mirela Marinescu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS