33.4 C
Craiova
sâmbătă, 16 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateBucureştean agresat pentru că a refuzat să plătească preţuri duble la magazin

Bucureştean agresat pentru că a refuzat să plătească preţuri duble la magazin

Un bărbat din Bucureşti a ajuns desfigurat la spital, după ce ar fi refuzat să plătească dublu într-un magazin, informează b1.ro. Potrivit soţiei sale, tânărul a încercat să iasă din magazin, însă s-a pomenit imediat cu o cărămidă în cap. Conflictul nu s-a încheiat însă nici când victima a căzut inconştientă pe trotuar, căci agresorul ar fi continuat să o lovească până când la faţa locului au sosit poliţiştii. Conflictul a avut loc în faţa unui magazin aflat la intersecţia străzilor Prelungirea Ghencea cu Dihorului din Capitală.

„Am intrat acolo, am cerut un suc de 2 lei şi un iaurt mic. Vânzătorul mi-a dat un iaurt mare, nu unul mic, şi un suc de 2 lei, dar mi-a cerut 4 lei pe el. I-am zis domne nu costă atât, şi i-am zis că nu mai vreau dacă s-a mărit aşa preţul pe noapte. Era vânzătorul, soţia vânzătorului, şi un băiat care stătea pe scaun, care se uita la noi. Am ieşit afară, am plecat şi când am vrut s-o luăm spre casă, tipul care stătea pe scaun a ieşit afară după noi, a strigat după soţul meu, i-a zis: Stai puţin, prietene! Şi a luat o cărămidă, şi i-a aruncat cu cărămida direct în cap, a căzut inconştient”, spune soția bărbatului bătut.

Vânzătorul magazinului, despre care victimele spun că e luptător K1, are altă variantă: el a recunoscut că a umflat preţul produsului deoarece nu voia să-i servească pe cei doi soţi. Potrivit martorilor, între cele două familii există un conflict mai vechi care acum însă a degenerat.

Bărbatul lovit cu pumnii și picioarele a ajuns la spital cu multiple lovituri în zona feţei şi va fi supus unor intervenţii chirurgicale. Când va fi externat, acesta este aşteptat să depună o plângere penală împotriva agresorului său.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS