18.3 C
Craiova
miercuri, 29 octombrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateMunicipiul Râmnicu Vâlcea va avea o hartă informaţională electronică

Municipiul Râmnicu Vâlcea va avea o hartă informaţională electronică

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea va realiza o hartă electronică a oraşului, pe care vor fi menţionate terenurile disponibile pentru investitori şi drumurile pe care se realizează lucrări, a declarat astăzi, pentru Agerpres primarul Emilian Frâncu. „Deja se lucrează la acest proiect, care va fi gata în foarte scurt timp. Astfel, nu va mai exista un timp de aşteptare, investitorii să vină la primărie, să afle al cui e nu ştiu care teren. Vor avea informaţii online şi astfel se pot face mai multe lucruri în timp util. Pe această hartă electronică vor fi trecute şi zonele unde se lucrează, construcţiile în execuţie, drumurile aflate în reabilitare. Va fi cea mai amplă şi bogată hartă informaţională a oraşului. Aceasta va fi actualizată de la zi la zi. Dar repet, este realizată pentru investitori, pentru că Râmnicul are nevoie de investiţii ca de aer”, a precizat Frâncu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS