Două persoane, tată şi fiu, au fost atacate, duminică dimineaţă, de o ursoaică, în localitatea dâmboviţeană Vârfuri, în timp ce se aflau într-un grajd din gospodarie, la faţa locului ajungând două echipaje medicale, conform Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa, Eduard Telea, ambele victime sunt conştienete şi în afara oricărui pericol. Cei doi răniţi urmează să fie transportaţi la Spitalul Orăşenesc din Pucioasa.
„Din primele date se pare că incidentul ar fi avut loc, conform relatărilor victimelor, în momentul în care această ursoaică cu pui a coborât din pădure în gospodăria oamenilor, aflaţi în grajd, iar aceştia probabil că au încercat să o alunge, dar ursoaica aflată probabil în căutare de hrană i-a atacat”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa, Eduard Telea.