Judeţul Dolj ocupă locul al doilea în ţară, după Bucureşti, după numărul de oameni muşcaţi de câinii maidanezi în 2013. După cum informează Agerpres, peste 20.000 de persoane au fost muşcate de câini de la începutul acestui an în ţară, cele mai multe victime înregistrându-se în Bucureşti (9.760), Dolj (2.089), Constanţa (1.293) şi Brăila (1.229), informează Agerpres. Pe de altă parte, în judeţul Bihor, nicio persoană nu a căzut victimă maidanezilor.
La Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Craiova au ajuns în acest an 2.089 de persoane muşcate de câini cărora le-a fost administrat vaccinul antirabic. Dintre persoanele muşcate de câini în Craiova, peste 700 au primit îngrijiri la Unitatea de Primiri Urgenţe a SJU, iar în anul 2012, numărul acestora a depăşit 1.300. Pe străzile Craiovei sunt peste 9.000 de câini.