36.7 C
Craiova
duminică, 13 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateVictor Ponta se întâlneşte astăzi cu premierul moldovean, Iurie Leancă

Victor Ponta se întâlneşte astăzi cu premierul moldovean, Iurie Leancă

Premierul Victor Ponta va avea astăzi consultări cu omologul său din Republica Moldova, Iurie Leancă, în cadrul vizitei de lucru pe care acesta din urmă o efectuează la Bucureşti, la invitaţia şefului Guvernului, informează Agerpres.ro. În cursul discuţiilor, cei doi prim-miniştri vor stabili reperele principale ale dialogului politic pe linie guvernamentală pentru perioada următoare şi vor conveni liniile prioritare de acţiune la nivel sectorial. O atenţie aparte va fi acordată iniţiativelor menite să racordeze mai strâns cele două state în plan economic, comercial, cultural şi al contactelor interumane. „Vor fi analizate în detaliu proiectele de interconectare energetică şi de transport, precum şi iniţiativele de cooperare bilaterală derulate în baza diverselor programe de asistenţă oferită de România”, se arată într-un comunicat transmis de Guvern.

Victor Ponta va aborda, în cadrul întrevederii, progresele înregistrate de Republica Moldova în dialogul cu Uniunea Europeană şi va reitera sprijinul ferm al României pentru obiectivele Chişinăului în perspectiva summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, din luna noiembrie.

La ora 19:00 cei doi oficiali vor avea o întrevedere privată, iar la ora 20:00 vor susţine declaraţii de presă comune.

Aceasta este prima vizită pe care Iurie Leancă o întreprinde în România în actuala calitate de prim-ministru al Republicii Moldova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS