Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a participat astăzi, 8 iulie 2013, la conferinţa de lansare a Preşedinţiei lituaniene a Consiliului UE, la Bucureşti, eveniment organizat de Ambasada Republicii Lituania şi Reprezentanţa Comisiei Europene în România.
Conferinţa s-a desfăşurat în prezenţa ambasadorului Republicii Lituania la Bucureşti, Vladimir Jarmolenko, precum şi a membrilor corpului diplomatic acreditat la Bucureşti.
Ministrul Corlăţean şi-a exprimat susţinerea pentru agenda de priorităţi a Preşedinţiei lituaniene a Consiliului UE. În context, a evocat discuţiile substanţiale pe această temă, cu prilejul vizitei sale în Lituania (29 mai 2013). Ministrul Titus Corlăţean a precizat că pentru avansarea agendei, în contextul multiplelor provocări, este necesar un spirit pragmatic şi ambiţios al Preşedinţiei lituaniene. În acest sens, moto-ul Preşedinţiei, „O Europă credibilă, în creştere şi deschisă”, exprimă succint obiectivele Uniunii, care sunt şi obiectivele României: stabilitatea financiară şi consolidarea Uniunii Economice şi Monetare; ocuparea forţei de muncă, competitivitatea şi eficienţa; securitatea şi cooperarea în Europa şi în vecinătate.”
Ministrul afacerilor externe a exprimat, sprijinul României pentru ca Summit-ul privind Parteneriatul Estic, care va avea loc la Vilnius în noiembrie 2013, să fie unul de succes, aducând rezultate concrete în relaţia cu partenerii Uniunii. Totodată, a precizat că România urmăreşte cu prioritate recunoaşterea progreselor realizate de Republica Moldova în relaţia cu Uniunea Europeană. În acest sens, România susţine parafarea la Summit-ul de la Vilnius a Acordului de Asociere şi a Acordului Cuprinzător şi Aprofundat de Liber Schimb şi avansarea unui calendar ambiţios pentru semnarea acestor documente în 2014.
Ministrul afacerilor externe a evidenţiat faptul că România va acorda o atenţie aparte pe durata Preşedinţiei lituaniene măsurilor vizând stabilitatea şi creşterea economică, precum şi crearea de locuri de muncă.
În privinţa negocierilor privind cadrul financiar multianual, ministrul afacerilor externe a pus accentul asupra faptului că trebuie folosit acest instrument pentru a iniţia proiectele necesare pentru creşterea economică şi a exprimat sprijinul pentru eforturile Preşedinţiei lituaniene pentru adoptarea la timp a pachetului legislativ pentru implementarea viitorului exerciţiu bugetar.
Cu referire la obiectivul Preşedinţiei lituaniene de a avansa aplicarea în plan european a strategiilor macro-regionale, ministrul român al afacerilor externe a subliniat că Strategia UE pentru Regiunea Dunăre reprezintă un instrument esenţial pentru dezvoltarea acestei zone, amintind în context cel de-al doilea Forum anual al strategiei şi reuniunea miniştrilor de externe din statele danubiene, evenimente care se vor desfăşura la Bucureşti, în luna octombrie a acestui an.
Referitor la aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, Titus Corlăţean a subliniat că aceasta reprezintă un obiectiv important pentru România, aderarea fiind o aşteptare legitimă, având în vedere că România a îndeplinit toate cerinţele prevăzute de acquis-ul Schengen: „Contăm pe o implicare activă a Preşedinţiei lituaniene pentru identificarea unei soluţii consensuale în acest dosar.”
Ministrul Corlăţean a pledat pentru realizarea unor progrese substanţiale privind politica de extindere a Uniunii, aceasta fiind un factor determinant în avansarea unor reforme ambiţioase şi durabile.
Titus Corlăţean, la conferinţa de lansare a Preşedinţiei lituaniene a Consiliului UE
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei