Știri de ultima orăActualitateTraian Băsescu va participa joi la Summitul PPE de la Viena

Traian Băsescu va participa joi la Summitul PPE de la Viena

Preşedintele Traian Băsescu va participa, joi, la Summitul Partidului Popular European (PPE) care va avea loc la Viena, informează Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele va lua parte la lucrările Summitului PPE, care încep de la ora 14.00.
Şefii de stat şi de guvern membri ai Partidului Popular European, atât din UE, cât şi din afara blocului comunitar, ca şi liderii partidelor membre PPE aflate în opoziţie în ţările lor se vor reuni joi, la Viena, pentru a pregăti Consiliul European din 27 – 28 iunie, se arată într-un comunicat de presă al PPE, postat pe site-ul formaţiunii paneuropene, citat de Agerpres.
La reuniune, ce va fi coprezidată de preşedintele PPE Wilfried Martens şi de vicecancelarul austriac Michael Spindelegger, vor fi prezenţi şi preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi cel al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
Din PPE fac parte în prezent 13 din cei 27 de membri ai Consiliului European.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS