Cinci explozii la depozitele de muniţii de pe poligonul de lângă oraşul Ceapaevsk din sud-vestul Rusiei, care au început aseară, au continuat pe tot parcursul nopţii şi se pare că s-au oprit în această dimineaţă, însă informaţiile rămân contradictorii în această privinţă., informează Agerpres.ro. Într-o ştire difuzată în jurul orei locale 5:00 (6:00, ora României), agenţia de presă Itar-Tass transmitea că de o oră nu s-a mai auzit nici o explozie. În schimb, incendiul provocat de exploziile de pe poligonul cu muniţii nu a fost stins nici până în prezent, flăcările extinzându-se pe o suprafaţă de 0,3 hectare, potrivit agenţiei de presă menţionate.
Cel puţin 11 persoane au fost spitalizate cu răni de schije, iar alte 35 au fost trimise acasă după ce le-a fost acordată asistenţa medicală corespunzătoare. Aproximativ 6.500 de persoane din localităţile din apropierea poligonului au fost evacuate.
Potrivit unor estimări ale experţilor Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă, exploziile ar putea continua încă două zile. Primele informaţii despre primele cinci explozii survenite în timpul unei operaţiuni de distrugere de muniţie au fost recepţionate de filiala locală a ministerului amintit aseară la 19:30 (ora Moscovei). Se estimează că la poligonul de lângă Samara s-ar afla depozitate 6.000 de proiectile, de calibrul 122 de mm, cu o rază de dispersare de un kilometru, conform agenţiei Ria Novosti. Potrivit Ministerului rus al Comerţului şi Industriei, căruia îi aparţine poligonul, în depozitele de aici se află 11 milioane de unităţi de muniţie.
Un purtător de cuvânt al Ministerului rus pentru Situaţiile de Urgenţă a precizat că în această dimineaţă mai multe avioane fără pilot efectuează misiuni deasupra zonei afectate şi că vor fi mobilizate echipe speciale de curăţare a zonei de schije şi proiectile. Pentru stingerea focului au fost mobilizate deja două avioane Be-200 şi un elicopter Mi-8. Alte două avioane Be-200 se pregăteau în această dimineaţă să plece spre Samara.

