17.2 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateTeatrul de Păpuşi, în „casă nouă“

Teatrul de Păpuşi, în „casă nouă“

Consiliul Local Craiova urmează să aprobe mâine darea în administrarea Teatrului de Copii şi Tineret „Colibri“ a clădirii care îi va servi drept sediu începând cu acest an. Este vorba despre Clubul Electroputere de pe Calea Bucureşti, nr. 56, compus din parter şi etaj, cu suprafaţa utilă totală de 1.150,42 mp, pe care Primăria Craiova l-a închiriat pentru opt ani de la Sindicatul Liber Electroputere Craiova, exact în acest scop. Chiria aferentă anului 2013 pentru folosirea imobilului este de 7.000 lei/lună, iar, începând cu anul 2014, aceasta se va calcula la nivelul impozitului pe construcţie şi teren aferent, corespunzătoare pentru fiecare an.

Defecţiuni cu duiumul

Rămaşi pe drumuri acum şapte ani şi jumătate, după ce au fost evacuaţi din clădirea retrocedată fostului proprietar, păpuşarii craioveni nu se pot încă bucura pe deplin de noul lor sediu. Asta pentru că nu-l pot numi „casă nouă“, imobilul fiind încă într-o stare improprie actului cultural. Acest fapt rezultă chiar din procesul-verbal de predare-primire a spaţiului, semnat pe 15 mai de Primăria Craiova cu Sindicatul Liber Electroputere, în care s-a consemnat: „Spaţiul necesită o serie de lucrări de reparaţii cum ar fi: lucrări de reparaţii la acoperiş (acesta prezintă în unele locuri infiltraţii), igienizare totală; instalaţia electrică este funcţională, dar mai sunt corpuri de iluminat şi lămpi lipsă sau defecte; tocăria este metalică, dar şi din lemn (sticla la unele ferestre este spartă); instalaţia termică şi instalaţia sanitară sunt nefuncţionale; clădirea este racordată la sistemul centralizat de încălzire (vanele sunt nefuncţionale)“. Pentru remedierea acestor defecţiuni, municipalitatea urmează să aloce, tot în şedinţa de mâine, încă 200.000 de lei Teatrului „Colibri“ din Craiova.
„Deocamdată, va trebui să mergem să evaluăm ce este acolo împreună cu specialiştii. După evaluare, putem să vedem exact ce reparaţii trebuie să facem. Trebuie făcută igienizarea, instalaţia de încălzire şi multe altele. Dar măcar avem scena noastră, de aceea eu preconizez că stagiunea viitoare, cea din toamnă, o s-o începem acolo“, a declarat cu optimism Adriana Teodorescu, managerul Teatrului „Colibri“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS