15.1 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreşedintele Camerei Comunelor a Marii Britanii, în vizită în România

Preşedintele Camerei Comunelor a Marii Britanii, în vizită în România

Preşedintele Camerei Comunelor a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, John Bercow, care efectuează o vizită oficială în România, va susţine astăzi un discurs în plenul Camerei Deputaţilor despre rolul şi importanţa parlamentelor într-un sistem democratic, informează Agerpres.ro.
Totodată, el are prevăzute întrevederi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, cu preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi cu premierul Victor Ponta. John Bercow va fi primit şi de preşedintele Traian Băsescu.

În cursul zilei de mâine, la invitaţia lui Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Comunelor va vizita municipiul Craiova, unde se va întâlni cu preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai mediului de afaceri. La eveniment va participă şi Martin Harris, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti. În program este prevăzută o vizită în comuna Podari, unde delegaţia britanică se va întâlni cu primarul localităţii şi cu directorul şcolii. Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, îi va prezenta lui John Bercow centrul oraşului, preşedintele Camerei Comunelor urmând să viziteze şi Fabrica Cummins Generator Technologies România de la Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS