Şeful Delegaţiei FMI în România, Erik De Vrijer, a explicat că dacă România nu îndeplineşte precondiţiile asumate până în iunie, atunci acordul va expira şi nu va mai exista niciun fel de înţelegere între FMI şi România, conform Mediafax.
Acordul cu România nu poate fi considerat deraiat, deocamdată, întrucât Guvernul s-a angajat să ia măsuri corective pentru a atinge obiectivele convenite în program şi pare serios că va pune în aplicare ceea ce a promis, a declarat Erik de Vrijer.
„Guvernul va lua măsuri de corecţie pentru a atinge obiectivele programului, deci ne trebuie mai mult timp, pentru că au părut angajaţi şi serioşi că vor face ce au promis că fac. Acordul nu e nici, deraiat nici nederaiat”, a spus de Vrijer, întrebat dacă poate spune că acordul cu România este considerat deraiat.
Şeful misiunii a adăugat că Guvernul a cerut o amânare de trei luni, ceea ce înseamnă că aceste evaluări vor fi finalizate prin votul în Consiliul Director al FMI la finele lunii iunie.
„Din moment ce ratezi mai multe ţinte indicative, atunci banii care erau disponibili după a şasea evaluare nu ar mai putea fi traşi, deşi acesta este un program preventiv, până când nu sunt aprobate cele trei derogări de la boardul FMI, adică în iunie”, a adăugat de Vrijer.
Cu alte cuvinte, România nu va avea la dispoziţie bani de la FMI până când board-ul instituţiei nu va aproba evaluările a şaptea şi a opta.
De Vrijer a explicat că dacă România nu îndeplineşte precondiţiile asumate până în iunie, atunci acordul va expira şi nu va mai exista nici un fel de înţelegere între FMI şi România.
Erik De Vrijer: „Dacă s-au ratat ţintele, banii nu vor mai putea fi traşi”
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

