România o obţinut, în urma candidaturii depuse în această toamnă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), funcţia de preşedinte al Consiliului Executiv al Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT), informează NewsIn citând un comunicat transmis astăzi de MDRT. Decizia, adoptată cu unanimitate de voturi, a fost luată la Campeche (Mexic), acolo unde în aceste zile are loc cea de-a 94-a sesiune a Consiliului Executiv al OMT.
Intenţia de a candida pentru această funcţie a fost anunţată la reuniunea Consiliului din luna iunie, în contextul în care România a deţinut succesiv, în ultimii trei ani, funcţiile de membru, vicepreşedinte şi prim-vicepreşedinte în cadrul acestui organism. România va exercita mandatul de preşedinte al Consiliului Executiv al OMT pe o perioadă de un an, până în toamna anului 2013.