Cererile de solicitare a ajutorului specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică pot fi depuse până la 15 octombrie 2012, inclusiv, informează agerpres.ro, citând un comunicat al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
De ajutorul acordat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pot beneficia exploataţiile din producţia vegetală şi animalieră care sunt înregistrate în perioada de conversie, respectiv de trecere de la agricultura convenţională la agricultura ecologică.
Potrivit APIA, pot beneficia de ajutorul specific persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau familiale constituite conform OUG nr. 44/2008 sau persoanele juridice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: sunt înregistrate în fiecare an pentru care solicită ajutorul specific în sistemul de agricultură ecologică la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – MADR, prin direcţiile agricole de dezvoltare rurală judeţene, deţin un contract încheiat cu un organism de inspecţie şi certificare acreditat pe teritoriul Uniunii Europene/aprobat de MADR, deţin un document justificativ/certificat de conformitate/master certificat/certificat de confirmare a conversiei, în care se menţionează statutul exploataţiei în conversie (anul 1/anul 2/anul 3), cultura, suprafaţa, numărul de animale, numărul de familii de albine, emis de organismul de inspecţie şi certificare cu care a încheiat contractul, se menţin în sistemul de agricultură ecologică pe o perioadă de 5 ani, iar în cazul beneficiarilor din producţia vegetală, suprafaţa agricolă în folosinţă trebuie să fie de cel puţin 0,30 ha, ocupată cu culturi anuale, culturi perene sau păşuni şi fâneţe permanente.
Beneficiarii ajutorului specific pot depune o singură cerere de solicitare a ajutorului specific, fie pentru o exploataţie din producţia vegetală, fie numai pentru una din speciile din producţia animalieră sau numai pentru o exploataţie din apicultură.
Nerespectarea condiţiilor de eligibilitate prevăzute pentru acordarea ajutorului specific poate atrage, după caz, reducerea/excluderea de la plată, respectiv penalităţi/sancţiuni multianuale, în conformitate cu OMADR nr. 17/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
România beneficiază, pentru anul 2012, de suma totală de 4,098 milioane de euro, cu aproximativ 20% mai mult decât suma disponibilă pentru anul precedent.
Cererile de solicitare a ajutorului specific pentru sectorul de agricultură ecologică pot fi depuse până pe 15 octombrie
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

