Știri de ultima orăActualitateMAE confirmă că cinci români au fost răniţi în accidentul din Ungaria, soldat cu trei morţi

MAE confirmă că cinci români au fost răniţi în accidentul din Ungaria, soldat cu trei morţi

MAE confirmă că în cadrul accidentului care a avut loc în Ungaria azi-dimineaţă, la ora 2.00 în apropierea localităţii Cegled, între un camion înmatriculat în Slovacia şi un microbuz înmatriculat în România, au decedat trei cetăţeni români, iar alţi cinci au fost răniţi.
Două dintre persoanele rănite se află internate la spitalul Toldy Ferenc din Cegled şi sunt în afara oricărui pericol, iar celelalte trei au suferit răni uşoare şi nu au necesitat spitalizare. În microbuzul înmatriculat în România călătoreau şapte pasageri şi şoferul. Microbuzul se deplasa spre Italia.
Un consul din cadrul Ambasadei României la Budapesta s-a deplasat la locul accidentului pentru a acorda asistenţa consulară specifică, a precizat MAE.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS